Mergi la conţinutul principal

Reţinută pentru trafic de fiinţe umane

O acţiune comună întreprinsă de către ofiţerii operativi din cadrul Comisariatului raional de poliţie din Străşeni şi a angajaţilor Serviciului Grăniceri a făcut posibilă anihilarea unei reţele de trafic de fiinţe umane.

Reţinerea a avut loc la aeroportul internaţional din capitală, la finele săptămînii trecute, la cursa aeriană „Chişinău – Antalia”.
În baza informaţiilor deţinute de colaboratorii celor două instituţii, două tinere urmau a fi scoase din ţară în Turcia, în scopul exploatării lor sexuale. Astfel, oamenii legii au acţionat prompt, reuşind să oprească fetele şi să reţină una din organizatoarele reţelei.

În procesul cercetărilor, tinerele au declarat că au fost racolate de o altă moldoveancă, Galina, domiciliată în raionul Străşeni. Potrivit lor, femeia coordona toate acțiunile fetelor prin telefon. Astfel, ”călătoria” a fost organizată la cel mai înalt nivel, biletele fiind deja procurate şi numerele în hotel rezervate.

Ca rezultat al informațiilor obținute, în cadrul investigaţiilor şi a acţiunilor întreprinse, ulterior, colaboratorii Comisariatului de poliţie din Străşeni au reuşit să o rețină pe Galina, bănuită în organizarea traficului de ființe umane.

În prezent, ambele tinere au fost transmise organelor de ocrotire a normelor de drept pentru continuarea cercetărilor în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor de comitere a infracţiunii. Suspecta este cercetată în cadrul unei cauze penale de către CPR Străşeni pentru „Trafic persoane”.

 

Centrul de presă al Departamentului de poliţie MAI în colaborare cu Serviciul de presă SG

28 aprilie 2011