Mergi la conţinutul principal
  • Clear

Prima promoție de subofițeri instruiți de SPIA și CIPAL

56 de subofițeri aflați la început de carieră în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră  participă, timp de 16 săptămâni, la un stagiu de formare profesională în domeniul ordinii și securității publice.

 Programul de instruire care este organizat de Centrul integrat de pregătire pentru aplicarea legii (CIPAL), în comun cu Serviciul protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, se desfășoară în incinta Centrului de Excelență în Securitatea Frontierei.

Proiectul urmărește consolidarea unui comportament etic și integru în asigurarea aplicării legii, prin utilizarea metodelor nonformale și interactive, exerciţii individuale şi de grup.

Scopul este determinarea tinerilor lucrători să-şi descopere valorile personale, credinţele şi comportamentele adecvate cadrului profesional integru, precum şi antrenarea capacităților de a lua decizii bazate pe valori, atât în viaţa curentă profesională, cât şi cea personală.

Menționăm că SPIA pune un accent deosebit pe segmentul prevenirii abaterilor disciplinare și a actelor de corupție și cele conexe corupției în scopul ridicării nivelului de siguranță și încredere a societății în subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne