Incidentul a avut loc în seara zilei de 19 februarie, curent, în jurul orei 17:00 în municipiul Bălţi.
La pupitrul „902” a sunat un cetățean care a declarat că în scara unui bloc un tânăr, în stare de ebrietate, stă culcat pe podea, astfel împiedicând trecerea locatarilor.
Sosiţi la faţa locului, polițiștii au încercat să comunice cu tănărul, însă, acesta fiind în stare avansată de ebrietate, nu a dat niciun răspuns, fiind urcat în mașina poliției pentru a fi transportat la sectorul de poliție, unde s-ar fi putut adăposti până la revenirea sa din ebrietate.
În timpul deplasării, suspectul și-ar fi revenit și ar fi inițiat un scandal, înjurând oamenii legii, iar într-un moment ar fi scos din buzunar un cuţit cu care l-a atacat pe unul din polițiști, provocîndu-i o rană în regiunea mîinii stîngi. Atacatorul a fost oprit de colegul victimei.
Poliția a stabilit identitatea tînărului, acesta s-a dovedit a fi locuitor al municipiului Bălți, în vârstă de 23 ani, anterior judecat pentru jaf, furt şi ameninţarea unei persoane cu omor.
La moment, tînărul se află în arestul poliţiei şi este cercetat penal în baza art. 349 al 2 Cod Penal al RM „Ameninţarea sau violenţa săvîrşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere sau a unei persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească”.
Potrivit legislaţiei, persoanele culpabile de comiterea unei asemenea infracțiuni, riscă pedeapsă cu închisoare pe un termen de la 4 la 8 ani.
Centrul de presă al DP MAI
20 februarie 2013