Potrivit experților, în caz de deflagrație, raza de distrugere a dispozitivului depistat este de peste 500 de metri, ceea ce în termeni civili ar însemna aproximativ jumătate de cartier din capitală. Operațiunea de depistare a armelor și munițiilor a fost desfășurată de angajații Direcţiei Misiuni Speciale din cadrul Ministerului Afacerilor Interne și a fost posibilă grație unei informații operative.
Deținătorul ilegal al bombei de tip antipersonal, destinată pentru efectuarea tragerilor din aruncătorul de bombe de tip sovietic „БМ-37” cît şi un aruncător de bombe de model 1977, 400 grame de substanţă explozivă brizantă, un pistol de model „Erma Werke Mod EP 552 S”, cu un încărcător şi trei cartuşe, este în vârstă de 67 de ani și locuitor al satului Jora de Jos, Orhei.
La data de 1 noiembrie, curent, poliţia a ridicat armele și munițiile de la domiciliul bărbatului. Acestea erau păstrate în condiții necorespunzătoare, cu pericol de explozie.
Actualmente cele depistate sunt supuse expertizei balistice.
Pe acest caz, orheianul este cercetat în baza art. 290 al. 1 Cod Penal al RM „Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea armelor de foc, sau a muniţiilor fără autorizarea corespunzătoare” şi art. 292 al. 1 „Fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea sau neutralizarea substanţelor explozive sau materialelor radioactive fără autorizaţia corespunzătoare sau orice altă operaţie ilegală privind circulaţia acestora”.
Potrivit legislației, pedeapsa pentru aceste două articole este în formă de amendă în mărime de pînă la 16 000 sau închisoare de pînă la 5 ani.
Centrul de presă al DP MAI,
2 noiembrie 2012
