Prima infracțiune a fost înregistrată în raionul Cahul. În privința factorilor de decizie ale primăriei dintr-un sat din același raion a fost inițiată o cauză penală în baza art. 191 Cod Penal al RM.
Cercetările polițienești au stabilit că în perioada anilor 2005- 2012, funcționari din cadrul Primăriei au însușit ilegal circa 110 mii de lei. Oamenii legii au acumulat probe precum că această sumă ar fi fost colectată de la populație pentru efectuarea lucrărilor de proiectare a gazoductului și renovarea apeductului pentru amenajarea teritoriului unei grădinițe de copii și achitarea plății pentru apa utilizată.
În cel de-al doilea caz, o femeie, angajată în calitate de perceptor fiscal în cadrul primăriei a unui sat din raionul Ștefan Vodă este suspectată că ar fi delapidat contabilitatea primăriei cu circa 50 mii de lei.
Oamenii legii au stabilit că, folosindu-se de situația de serviciu, în perioada anilor 2008-2011, fiind responsabilă de colectarea impozitelor de la cetățenii satului însușea banii acumulați, în loc ca aceștia să vină în bugetul local.
Și pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru delapidarea averii străine. Ambele cazuri au fost descoperite grație acțiunilor de specialitate ale angajaților Direcției Investigare a fraudelor din cadrul Departamentului Poliție al MAI.
Potrivit legislației, persoanele culpabile de comiterea unor asemenea fărădelegi riscă o pedeapsă cu amendă de până la 20 mii de lei sau închisoare pe un termen de până la 6 ani.
Centrul de presă DP MAI
13 noiembrie 2012