Un tînăr, de 27 de ani, locuitor al satului Cărpineni, raionul Hînceşti, şi-a pierdut viaţa după ce ar fi fost bătut de către un consătean.
În noaptea de 28 spre 29 ianuarie curent, Unitatea de gardă a Comisariatului raional de poliţie din Hînceşti a fost sesizată de tatăl victimei care a declarat că și-a găsit fiul în stradă, zăcând la pământ, în stare avansată de ebrietate. Bărbatul l-a dus acasă pe fecior, culcându-l în pat. La scurt timp, însă, acesta a observat că tânărul nu mai respiră și a chemat poliția.
Sosiți la faţa locului, ofițerii de poliție au documentat situația, stabilind că moartea persoanei a survenit în rezultatul unor lovituri puternice în burtă şi cutia toracică.
La scurt timp, forțele de ordine au identificat și reținut principalul suspect, care s-a dovedit a fi un consătean al defunctului, în vîrstă de 28 de ani.
La momentul reţinerii, suspectul se afla în stare de ebrietate avansată, poliția presupunând că între cei doi s-ar fi iscat o ceartă soldată cu bătaie, acest fapt, însă, urmază a fi stabilit de poliție, suspectul nerecunoscând săvârșirea infracțiunii încriminate.
Cazul este în continuare investigat de poliţie pentru a stabili motivul infracţiunii.
Actualmente, bănuitul se află în arestul poliţiei şi s-a ales cu dosar penal în baza art. 151 al. 4 „Vătămare intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii„ Cod Penal al RM.
Potrivit legislației, persoanele culpabile de asemenea infracţiuni, riscă privaţiune de libertate pe un termen de la 8 la 15 ani.
Centrul de presă al DP MAI,
30 ianuarie 2013
