Angajaţii Direcţiei investigare a fraudelor a Departamentului poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, au înregistrat, recent, un caz de contrabandă.
În preajma satului Bălţata (Criuleni), oamenii legii au stopat un microbuz de model „Mercedes ”.
Ca rezultat al verificărilor efectuate, forţele de ordine au stabilit că, șoferul, în vîrstă de 28 de ani, transporta marfuri de larg consum. La semnalul poliției de a opri, şoferul a părăsit mijlocul de transport și a fugit de la fața locului.
Cercetările de specialitate au stabilit că, marfa a fost introdusă pe teritoriul Republicii Moldova din Ucraina, prin eludarea controlului vamal. După ce a fost identificat de poliție, șoferul nu a putut prezenta niciun act de proveniență a mărfii.
Conform estimărilor preliminare, suma bunurilor din unitatea de transport depășește suma de 200 000 de lei.
În acest caz marfa a fost confiscată, iar bărbatul va fi atras la răspundere conform legislaţiei în vigoare.
Centrul de presă al DP MAI,
6 noiembrie 2012