Mergi la conţinutul principal

Poliția a asigurat ordinea la o întrunire publică din centrul capitalei

Azi, 4 aprilie, Poliția Republicii Moldova a asigurat ordinea publică în centrul Chișinăului pe parcursul desfășurării unei întruniri la care au participat 300-350 de persoane. 
 
Pe parcursul desfășurării întrunirii, organizatorii au refuzat să colaboreze cu reprezentanții forțelor de ordine. Organizatorii nu au desfășurat întrunirea doar în forma, în locul și în termenii indicați în declarația prealabilă, așa cum prevede Legea nr. 26 din 22.02.2008, privind întrunirile. În declarația prealabilă era indicată organizarea unui miting în fața Palatului Republicii. De fapt, participanții la eveniment au organizat două marșuri prin care au blocat circulația pe străzile București, Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni și Mihail Kogălniceanu, manifestînd în fața Reședinței Președintelui și în fața unei reprezentanțe diplomatice.
 
Poliția a asigurat ordinea publică și siguranța participanților, în pofida abaterilor de la condițiile menționate de organizator în declarația prealabilă.
 
Întru cercetarea obiectivă şi sub toate aspectele, cît şi întru primirea unei deciziei conform legislaţiei în vigoare, materialul acumulat a fost înregistrat în modul stabilit la organul de poliție și dispusă examinarea în conformitate cu prevederile art. 440 al Codului Contravențional al Republicii Moldova, cu ulterioara expediere conform competenţei în adresa organului procuraturii.