Mergi la conţinutul principal

Plin de gelozie a omorât amantul soţiei

 În noaptea de 12 spre 13 iulie, aproximativ la ora 02.30, în Unitatea de Gardă a Comisariatului de poliţie din Anenii Noi, a parvenit informaţia telefonică, de la un locuitor al satului Roşcana, precum că în casa vecinului se aud strigăte, cineva maltratându-l.
Imediat la faţa locului s-a deplasat grupul operativ care a depistat cadavrul unui bărbat de 55 de ani, cu multiple leziuni corporale în regiunea capului, genunchilor şi feselor. În urma examinării cadavrului, a fost stabilită o plagă tăiată în regiunea testiculelor, iar în cap, au fost depistate 2 plăgi.
S-a stabilit că, în seara zile de 12 iulie, suspectul, de 40 de ani, locuitor al satului Hârbovăţi, raionul Anenii Noi, a aflat despre infidelitatea soţiei sale, de 35 de ani. Imediat, s-a urcat la volanul automobilul personal şi s-a deplasat la domiciliul amantului. În urma dicuţiei cu acesta, între ei s-a iscat o ceartă, care a trecut în bătaie. Bănuitul, i-a aplicat victimei multiple lovituri cu mâinile şi cu un borcan din sticlă pe diferite părţi ale corpului, inclusiv în regiunea capului. Când bărbatul nu mai putea opune rezistenţă, bănuitul, cu un cuţit, l-a tăiat în regiunea testiculelor. În rezultatul maltratării, acesta a decedat pe loc.
La ora 05.00 dimineaţa, suspectul s-a prezentat la Comisariatul de poliţie din Anenii Noi, declarând că, din motive de gelozie, l-a omorât pe amantul soţiei, prezentând organului de urmărire penală hainele cu care a fost îmbrăcat la momentul comiterii infracţiunii.
Pe cazul dat a fost inițiată o cauză penală în baza art.145 alin. 1 Cod Penal al RM. Dacă va fi găsit vinovat de ”Omor intenţionat”, bărbatul riscă până la 20 de ani privațiune de libertate sau chiar detenţie pe viaţă.
Centrul de presă al DP MAI,
13 iulie 2012