Mergi la conţinutul principal

Noi plantaţii de cânepă distruse de poliţie

Săptămâna trecută, ofiterii Comisariatului de poliţie din Cahul, în comun cu angajaţii Directiei Antidrog a Departamentului de poliţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în urma unei percheziţii la domiciliul unui bărbat de 79 de ani, au depistat 89 plante de cânepă bine îngrijite. Întrebat de poliţie, bătrânul a menţionat că plantele sunt cultivate pe lotul de lângă casă de către fiul său, de 41 de ani, locuitor al satului Burlacu, Cahul. Mai mult, la domiciliul fiului, locuitor al aceluiaşi sat, oamenii legii au depistat o sacoşă din polietilenă în care se afla aproximativ 2,7 kg marijuana, trei sticle din plastic cu seminţe de cânepă, un aparat format din sticle din polimer pentru consumul marihuanei, trei cutii de chibrite în care se afla răşină de cannabis, iar pe lotul de lângă casă au fost depistate 23 plante de cânepă.
În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în bata art. 217 /1 alin 4.Cod Penal al Republicii Moldova. Dacă va fi găsit vinovat de „Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor în scop de înstrăinare”, suspectul riscă privaţiune de libertate de la 7 la 15 ani.

 

Tot în raionul Cahul, în cadrul operaţiunii special ,MAC - 2012”, ofiţerii Serviciului poliţie criminală a Comisariatului de poliţie din Cahul în conlucrare cu ofiţerii Direcţiei Antidrog a Departamentului de poliţie şi angajaţii MoldSilva, au întreprins un complex de măsuri operative de investigaţie, îndreptate la depistarea şi nimicirea plantaţiilor verzi de plante cu continut narcotic.
Ca rezultat al măsurilor întreprinse, în pădurea din apropierea satului Crihana – Veche au fost depistate trei parcele cu marimea de aproximativ 1 ha, pe care erau plantate plante de cânepa bine îngrijite. De la faţa locului au fost ridicate 1057 plante.
La moment de către colaboratorii de poliţie se întreprind măsuri îndreptate la stabilirea persoanelor care au plantat plantele date, precum şi stabilirea altor locuri de plantaţii de cânepă.

Centrul de presă al DP MAI,
10 iulie 2012