Mergi la conţinutul principal
  • Clear

Masa rotunda cu genericul Planificarea și managementul integrității în structurile de poliție – Planuri actuale, provocări și oportunități – Dimensiuni interne și externe

Serviciul protecție internă și anticorupție (SPIA), cu suportul  Centrului pentru Controlul Democratic al Forțelor Armate (DCAF)  a organizat la 15 noiembrie 2018, o masă rotundă cu tema “Planificarea și managementul integrității în structurile de poliție – Planuri actuale, provocări și oportunități – Dimensiuni interne și externe”.

 

Evenimentul a reunit reprezentanți din cadrul Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA), Centrului Național Anticorupție (CNA), Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF), Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, Procuraturii anticorupție (PA), Autorității Naționale de Integritate (ANI), Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS), Oficiului Avocatului Poporului , Programului UMP privind implementarea reformei Poliției şi Centrului de Analiză și Prevenire a Corupției.

 

Subiectele abordate în cadrul întâlnirii au vizat planul sectorial de acțiunii anticorupție, prevenirea şi combaterea manifestărilor de corupţie, supravegherea respectării legislaţiei şi disciplinei de serviciu, precum şi asigurarea protecţiei informaţiilor atribuite la secretul de stat.

 

În cadrul evenimentului, participanții au realizat un schimb de experiență pe diferite aspecte și etape ale activității de combatere a corupției, acţiunile realizate pentru aplicarea legislaţiei, mecanismele de protecție utilizate și investigațiile desfăşurate.