Mergi la conţinutul principal

MAI efectuează o anchetă internă pe accidentul din 17 februarie de pe strada Russo din Chișinău

Ministerul Afacerilor Interne a decis efectuarea unei anchete interne în cazul accidentului din 17 februarie în care a fost implicat un automobil ce aparține unui polițist.
 
În acea zi, automobilul de marcă BMW s-a răsturnat și s-a oprit în copacii din marginea carosabilului. În urma accidentului nu a avut de suferit nici o persoană.
 
Conform materialelor publicate de presă și declarațiilor martorilor, șoferul care s-a prezentat echipajului poliției rutiere venite la fața locului nu a fost șoferul implicat în accident. Ultimul ar fi părăsit locul accidentului și ar fi fost în stare de ebrietate. Pentru a clarifica toate detaliile, Direcția de Investigații și Securitate Internă cercetează cazul.
 
La moment au fost suspendați din funcție pe perioada efectuării anchetei interne 2 angajați ai poliției și are loc audierea martorilor. După finalizarea anchetei Ministerul Afacerilor Interne va informa opinia publică despre toate detaliile și decizia pe acest caz.