Corupţia reprezintă folosirea abuzivă a puterii publice, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup. Ca act antisocial, corupţia este foarte frecvent întâlnită în societate şi este deosebit de gravă deoarece favorizează interesele unor particulari, mai ales în aria economică, afectând interesele colective prin: însuşirea, deturnarea şi folosirea resurselor publice în interes personal, ocuparea unor funcţii publice prin relaţii preferenţiale, încheierea unor tranzacţii prin eludarea normelor morale şi legale.
Corupţia vizează un ansamblu de activităţi imorale, ilicite, ilegale, realizate nu numai de indivizi cu funcţii de conducere sau care exercită un rol public, ci şi de diverse grupuri şi organizaţii, publice sau private, în scopul obţinerii unor avantaje materiale sau morale sau unui statut social superior prin utilizarea unor forme de constrângere, şantaj, înşelăciune, mituire, cumpărare, intimidare.
Printre cauzele care favorizează apariţia corupţiei se regăsesc şi: slăbirea autorităţii statului datorită ineficienţei instituţiilor acestuia, degradarea nivelului de trai al cetăţenilor, lipsa unor valori sociale însoţită de alterarea respectării principiilor morale, lipsa unei reforme la nivelul instituţional şi legislativ care să fie în concordanţă cu condiţiile socio-economice.
Angajaţii Ministerului Afacerilor Interne continuă lupta cu acest viciu al societăţii, organizând şi desfăşurând cu regularitate acţiuni de specialitate menite să depisteze delicvenţii şi să-i atragă la răspundere conform legislaţiei.
Astfel, ca rezultat al unei informaţii operative, angajaţii Direcţiei misiuni speciale din cadrul MAI, în colaborare cu Procuratura Anticorupţie, au depistat încă două cazuri de corupţie printre rândurile funcţionarilor de stat.
În cel dintâi caz este vorba despre şefa secţiei originea mărfurilor din cadrul Biroului vamal din municipiul Bălţi, locuitoare a aceluiaşi municipiu. Funcţionara, în vârstă de 51 de ani, a fost surprinsă de poliţie în momentul în care a primit 2000 de lei de la un exportator de mărfuri agricole. Banii au fost extorcaţi în schimbul eliberării de către ea a 10 certificate de origine „Euro 1”. Conform legislaţiei, aceste acte se eliberează obligatoriu şi gratis tuturor exportatorilor de mărfuri agricole. Suspecta, însă, a „tărăgănat” eliberarea în schimbul obţinerii unui profit.
Un alt caz de corupere a fost înregistrat la Spitalul raional din Străşeni. Şeful secţiei tehnice al acestei instituţii a nimerit pe mâna forţelor de ordine în momentul în care a primit de la un cetăţean 600 de lei în schimbul perfectării unui certificate medical.
În ambele cazuri suspecţii sunt cercetaţi în cadrul a câte unei cauze penale iniţiate în baza art.324 al.2 Cod Penal al RM „Corupere pasivă”. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ambii delicvenţi riscă o pedeapsă cu amendă de la 60 000 la 100 000 de lei şi cu închisoare pe un termen de la 5 la 10 ani, cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
Poliţia atenţionează toţi cetăţenii că orice caz de corupţie, indiferent de suma dobândită sau oferită ilegal, va fi pedepsit conform legislaţiei!