În scopul depistării şi profilaxiei infracţiunilor legate de narcomanie, ofiţerii de la Comisariatului de poliţie al raionului Basarabeasca au organizat recent o descindere în raionul nominalizat, deoarece exista informaţia că la Întreprinderea individuală “SIN GREK” SRL (specializată în confecţionarea mobilei ) se cultivă plante cu conţinut narcotic. Proprietarul firmei s-a dovedit a fi locuitorul oraşului Basarabeasca - Vladimir Grec, în vârstă de 26 de ani.
Sosiţi la faţa locului poliţiştii au depistat un laborator clandestin de creştere şi prelucrare a stupefiantelor. Aici în două încăperi se afla aparataj special pentru cultivarea plantelor de cânepă: stative speciale, ghiveciuri de diferite mărimi pentru plantare, dispozitive pentru măsurarea temperaturii şi a umedităţii, conducte pentru udarea plantelor. În prima odaie erau 59 de ghiveciuri cu 59 plante de marijuana de mărime medie, iar în cea de-a doua – 25 de plante de cânepă de mărime superioară pregătite pentru tăiere şi uscare, 17 plante tăiate şi puse la uscat, 4 pahare cu masă verde uscată, mărunţită cu miros specific de cânepă. Suma totală a apartajului şi a substanţelor narcotice constituie circa 20 000 de lei.
Ca rezultat al acţiunilor operative de investigaţie a fost reţinută o persoană implicată în comiterea acestei fărădelegi. Este vorba despre Alexandr Caicî, de 31 de ani, angajat al firmei “SIN GREK”, anterior judecat. Audiat de poliţişti acesta a relatat cu amănuntul procesul de creştere şi cultivare a acestor plante cu conţinut narcotic.
În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza articolului 217 al. 1 Cod Penal al Republicii Moldova “Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor lor fără scop de înstrăinare”. Conform legislaţiei în vigoare persoanele culpabile de comiterea unei asemenea infracţiuni se pedepsesc cu amendă în mărime de la 4000 la 8000 de lei sau cu închisoare de până la 2 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 40000 la 80000 de lei cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
Actualmente, forţele de ordine cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanţele şi persoanele implicate în această infracţiune.
De la începutul anului curent cadrele Ministerului Afacerilor Interne au înregistrat circa 161 de infracţiuni ce ţin de păstrarea, consumarea şi desfacerea ilicită a substanţelor narcotice.
Poliţia atenţionează, că în vizor rămân categoriile de cetăţeni, care produc, livrează, expediază sau importă substanţe narcotice şi psihotrope. Atenţionăm că, orice informaţie recepţionată de la cetăţeni cu privire la persoanele care răspândesc narcomania va fi o contribuţie enormă în vederea eradicării, în comun, a acestui viciu social.

Centrul de Presă al MAI
4 ianuarie 2009