Mergi la conţinutul principal

Departamentul Poliţie al Ministerului Afacerilor Interne informează despre descoperirea, pe urme fierbinţi, a unui omor ce a avut loc în raionul Edineţ. Tragedia s-a produs în satul Chetroşâca Nouă.

 
Duminică, în jurul orei 19.00, vecina victimei a anunțat Unitatea de Gardă a Comisariatului de Poliţie din Edineţ, că a depistat corpul unui bărbat de 65 de ani, fără conştiinţă, cu capul însângerat. La câteva minute după apel bărbatul a decedat.
Poliţistii, ajunşi la faţa loculu, au stablit că acesta a decedat în urma unei lovituri peste cap cu un obiect dur şi o sticlă. La scurt timp, oamenii legii au identificat şi au reţinut principalul suspect. Acesta s-a dovedit a fi un consătean, care se afla în conflict cu victima.
Cu două săptămâni pâna la comiterea crimei victima a lovit suspectul. Astfel, s-a stabilit că ultimul ar fi venit duminică, pentru a se răzbuna. După ce l-a lovit cu un făraș şi o sticlă goală în cap, suspectul s-a ascuns la cimitirul din sat.
Actualemente cazul este cercetat pentru a stabili toate circumstanţele iar suspectul, de 38 de ani, este cercetat penal în baza art. 145 Cod Penal al RM "Omor intenţionat". Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul risca pîna la 25 ani de inchisoare.
 
Centrul de presă al DP, MAI
20 august 2012