8 August 2012 Angajații Direcției Poliției Transporturi a Departamentului Poliție MAI au reținut un tânăr de 22 de ani, care ar fi sustras circa 500 fixatoare metalice de pe segmentul de cale ferată Revaca-Mereni.Potrivit informațiilor deținute de poliție, suspectul este locuitor al satului Floreni, Anenii Noi și este angajat în calitate de montor a liniei de cale ferată al Î.S. “Calea Ferată din Moldova”. Acesta ar fi sustras piesele într-o seară în care își exercita serviciul, transportându-le la punctul de colectare a metalului uzat cu automobilul personal de model “Opel Vectra”. Audiat de poliție, bărbatul își recunoaște pe deplin vina. De menționat că, prin acțiunile sale ilegale, suspectul a prejudiciat bugetul de Stat cu peste 11 mii de lei și a creat situație accidentară în deplasarea trenurilor de pe acel intinerar.Actualmente el este cercetat penal în baza art. 186 Cod Penal al RM “Furtul”. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 6 ani de închisoare.Pe parcursul acestui an, Direcția Poliție Transporturi a DP a descoperit 31 furturi de piese de cale ferată. Centrul de presă al DP, MAI08 august 2012