Actualmente majoritatea mărfurilor şi produselor de pe piaţa R.Moldova se comercializează ilegal, fără licenţierea corespunzătoare, în lipsa contractelor cu titularii de drepturi, producţia nominalizată fiind contrafăcută, deasemenea au loc şi unele operaţiuni de import ilicit cît şi alte încălcări.
Situaţia în care se află în prezent micul antreprenoriat autohton, denotă faptul că unul din obiectivele principale ale activităţilor comerciale le constituie comerţul cu mărfuri şi produse contrafăcute şi/sau falsificate, cu utilizarea renumitelor brand-uri internaţionale, cunoscute în lumea largă.
În majoritatea cazurilor aceste mărfuri sunt fabricate în Turcia şi China, fiind importate nemijlocit din ţara de origine, prin Ucraina, de la piaţa Km7 din Odesa sau de la piaţa din Cernăuţi, la vamă fiind declarate ca mărfuri textile, industriale sau de larg consum (fără nume şi denumiri). România este o ţară „de risc” pentru importul tranzit a mărfurilor din China şi Turcia de către antreprenorii moldoveni deoarece, apărarea intereselor titularilor de drepturi şi întregii societăţi ca potenţialii consumatori, de către poliţie, vamă şi alte instituţii de stat este o prerogativă acordată prin lege şi orice „atentat” la proprietatea intelectuală este anihilată prompt şi cu acţiuni ofensive, care se soldează cu intentarea cauzelor penale şi cu nimicirea bunurilor contrafăcute.
Pirateria şi contrafacerea sunt ramurile a economiei tenebre, constituind o rapidă şi uşoară sursă de îmbogăţire fără just temei, fapt ce duce la înşelarea consumatorilor privitor la calitatea şi provinienţa mărfurilor, dar totodată prejudiciază şi titularii de mărci protejate în Republica Moldova.
Astfel, de către subdiviziunea de profil a DIF, în comun acord cu subdiviziunele teritoriale cît şi a titularilor sau reprezentanţilor obiectelor proprietăţii intelectuale protejate, au fost demarate un şir de verificări în centrele comerciale şi pieţele republicii, în baza plîngerilor prealabile a victimelor, unde s-au constatat faptul comercializării cu mărfuri şi produse, cu semne identice cu mărcile „Puma”, „Lacoste”, „Chanel”, „Cristian Dior”, „Louis Vuitton” ş.a.
Ca rezultat, pe parcursul ultimei luni au fost depistate şi ridicate bunuri materiale în sumă totală de peste 100.000 lei. Suma prejudiciilor aduse titularilor mărcilor comerciale depăşeşte de 3 şi mai multe ori suma bunurilor ridicate.
De asemenea au fost întocmite 3 procese verbale contravenţionale în baza art. 96 CC „Încălcarea dreptului de autor şi a drepturilor conexe”, 4 procese în baza art. 97 CC „Folosirea ilicită a mărcii sau a denumirii de origine”, 1 proces verbal în baza art. 100 CC „Încălcarea dreptului exclusiv al titularului de drept asupra desenului sau modelului industrial”.
Bunurile ridicate de la antreprenori vor fi expediate în instanţa de judecată, pentru ca să se expună asupra corpurilor delicte la judecarea cauzei contravenţionale, potrivit prevederilor legii.
Totodată, în cazul dacă valoarea prejudiciului cauzat titularilor de drepturi este în proporţii mari (depăşeşte 2500 unităţi convenţionale), acţiunile nominalizate cad sub incidenţa componenţei de infracţiune prevăzute de art. 185² pct.2 Cod penal „Încălcarea dreptului asupra obiectelor de proprietate industrială”.
Acţiunile organelor de forţă ale Ministerului Afacerilor Interne nu sunt ofensive ci doar reacţionează prompt la cererile din partea titularilor de drepturi, în vederea asigurării drepturilor sale legitime prevăzute de lege şi consumatorilor la general.
Republica Moldova a semnat „Acordul privind masurile de prevenire si combatere a utilizarii marcilor si indicatiilor geografice false in statele membre ale CSI” intrată în vigoare la 03.01.2002 prin Hotararea Guvernului nr. 1331 din 3 decembrie 2001.
Cît ţine de legislaţia în vigoare pentru obiectele PI este Legea privind protectia marcilor nr. 38-XVI, Legea privind protectia desenelor si modelelor industriale. Nr. 161-XVI, Legea privind dreptul de autor si drepturile conexe Nr.nr. 139 din 02.07.2010.
Codul contravenţional prevede expres răspunderea pentru tot felul de derogări de la legislaţia în vigoare în ceea ce priveşte Proprietatea Intelectuală, acestea fiind reflectate la art. 96 pînă la 103, iar în Codul penal răspunderea pentru încălcările în PI sunt prevăzute în art. 185¹ şi 185².