Un individ înarmat, a prădat, la 12 mai curent, o casă de schimb valutar SRL “GS Com prim” de pe bulevardul Mircea cel Bătrân din capitală. La orele după-amiezii, un tip, purtând un chipiu pe cap, ochelari de soare a dat năvala înăuntru, a ameninţat cu un pistol şi cu un dispozitiv cu electroşocuri casieriţa şi a fujit cu peste 150 000 lei.
Tâlhăria a fost anunţată la 902, iar la faţa locului au ajuns poliţişti şi reprezentanţi ai casei de schimb valutar. Casieriţa aflată în şoc a primit îngrijiri medicale după care a fost audiată de oamenii legii care a descris semnalmentele hoţului.
Astfel, ofiţerii Comisariatului general de poliţie în comun cu colegii de la Ciocana, municipiul Chişinău au organizat un plan de specialitate în scopul identificării şi localizării infractorului. Autorul tâlhăriei, în vârstă de 27 de ani, domiciliat în Chişinău a fost reţinut ieri, 3 iunie 2010.
Ca urmare a percheziţiei la domiciliul suspectului, forţele de ordine au ridicat bancnote străine (lire sterline, lei româneşti, grivni ucraineşti). De asemenea, a fost găsită o geantă în care se aflau un chipiu şi ochelari de soare, electroşoc şi un pistol de model „Baikal”.
În acest caz a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 188, alin. 5 Cod Penal RM “Tâlhărie”. Dacă instanţa de judecată îl va demonstra culpabilitatea, insul riscă până la 15 ani de închisoare.
În acest sens poliţia recomandă caselor de schimb valutar să aibă camere de luat vederi şi paznici angajaţi.
Centrul de presă al MAI
4 iunie 2010