Excesul de viteză, neatenţia la volan, nerespectarea prevederilor indicatoarelor rutiere continuă să facă ravagii pe şoselele Moldovei. În fiecare zi pe traseele ţării îşi pierde viaţa cel puţin o persoană, acest fapt nefiind luat în consideraţie de alţi şoferi. Numai pe parcursul lunii curente în accidente rutiere şi-au pierdut viaţa 18 persoane, altele 119 fiind traumatizate.
Chiar ieri, trei persoane au decedat şi una a fost grav traumatizată în rezultatul unei tragedii pe traseul Bălţi-Făleşti-Sculeni.
Accidentul a avut loc la ora 13.00, la km 30+300 m al traseului menţionat. Un automobil de model “BMW 520” care se deplasa cu viteză sporită, a derapat şi ieşind pe contrasens s-a tamponat cu un alt automobil de model “Moskvici 2140” care se deplasa regulamentar.
Ca rezultat al ciocnirii, şoferul “Moskvici”-ului, Dumitru Bante, în vîrstă de 23 de ani, domiciliat în raionul Făleşti şi doi pasageri ai “BMW”-ului, Albina Vidraşco, de 25 de ani şi Nicolae Meşcov, de 24 de ani, ambii domiciliaţi în oraşul Floreşti, în rezultatul leziunilor corporale primite au decedat în spitalul raional din Făleşti, iar şoferul “BMW”-ului, Nicolae Boţ, de 29 de ani, domiciliat în oraşul Floreşti, a fost internat în secţia de reanimare a aceluiaşi spital cu diverse leziuni corporale grave.
În prezent cazul este cercetat de poliţia din raionul Făleşti în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor accidentului.
Direcţia poliţie rutieră a Ministerului Afacerilor Interne solicită conducătorilor auto respectarea strictă a regulilor de circulaţie şi a limitelor de viteză stabilite de legislaţie în scopul evitării unor asemenea tragedii.
De asemenea, poliţia atenţionează toţi participanţii la trafic să fie precauţi şi să cupleze centura de siguranţă.

Centrul de presă al MAI
15 aprilie 2009