Mergi la conţinutul principal

Acţiunile poliţiei contra infracţiunilor economice continuă

Fenomenul infracţionalităţii transfrontaliere subminează economia naţională, facilitează concurenţa neloială şi introducerea mărfurilor pe teritoriul Republicii Moldova fără achitarea plăţilor vamale.
“Afacerea” aduce câştiguri uriaşe în buzunarele “ilegaliştilor”, unii dintre aceştia dobândind sume fabuloase. Se câştigă foarte bine din speculaţia aceasta, pentru că nu se plătesc impozite şi atunci tot profitul le rămâne celor care se ocupă cu contrabanda.
Astfel, scopul angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne antrenaţi în desfăşurarea activităţilor antifraudă este de a preveni, contracara, depista şi demasca pe cei care se ocupă cu acest gen de infracţiune. Activităţile desfăşurate de oamenii legii în vederea combaterii traficului ilicit de mărfuri sunt axate şi derivă din prevederile Programelor de Stat, Hotărârile de Guvern şi a Colegiului MAI.
La data de 29 aprilie, ca urmare a unor acţiuni investigativ -operative întreprinse, ofiţerii Poliţiei rutiere din cadrul Comisariatului raional de poliţie Orhei, au somat pe traseul Orhei-Susleni, în apropierea satului Piatra, pentru verificările de rigoare, un automobil de model „CITROEN-JUMPER”, condus de un bărbat de 32 de ani, din raionul Orhei. La momentul controlului în unitatea de transport au fost depistate circa o tonă de pulpe de găină congelate, în lipsa documentelor de provenienţă legală, aduse din regiunea transnistreană.
În acest caz a fost iniţiată o procedură contravenţională, conform art. 265 Cod Contravenţional al RM, care a fost expediat conform competenţei Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei.
Marfa estimată la circa 34 000 lei, destinată comercializării a fost confiscată, iar oamenii legii cercetează cazul în vederea stabilirii tuturor circumstanţelor şi persoanelor implicate în această fărădelege pentru a lua o decizie conform legii RM.
Oamenii legii atenţionează toţi cetăţenii să procure alimente din locuri autorizate şi să fie precauţi la termenele de valabilitate ale produselor.

Serviciul de presă al MAI
30 aprilie 2010