Combaterea cazurilor de contrabandă şi de comercializare a mărfurilor fără acte de provenienţă rămîn a fi una din prerogativele esenţiale ale angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne. Cu regularitate, subdiviziunile specializate desfăşoară razii de profilaxie, precum şi operaţiuni speciale, menite să curme acest flagel. Cercetările poliţieneşti au stabilit, că printre mărfurile de contrabandă se numără diverse produse, atît alimentare ît şi de uz casnic, ţigări şi obiecte de diferit gen. Aceste produse sunt comercializate pe pieţile din ţară, deseori sănătatea, chiar şi viaţa consumatorilor fiind puse în pericol. Pierderi considerabile sunt aduse atât bugetului statului, cît şi producătorilor autohtoni.
Cazuri de stopare a traficului ilicit de mărfuri, comercializare a diferitor produse fără acte de provenienţă, cu termenul de valabilitate expirat şi de contrabandă sunt înregistrate zilnic de poliţie.
Un caz de acest gen a fost înregistrat chiar în centrul capitalei, pe strada Alexandru cel Bun, în preajma pieţii centrale a municipiului Chişinău. O femeie, în vîrstă de 41 de ani, a fost surprinsă de angajaţii Direcţiei de prevenire şi combatere a delictelor cibernetice, informatice şi transnaţionale a MAI în timp ce comercializa ierburi, ceaiuri şi ueiuri pentru „menţinerea bună a sănătăţii”, în lipsa actelor ce ar permite acest gen de activitate, actelor de provenienţă a mărfii şi certificatelor de conformitate. Audiată de forţele de ordine, Galina Bounegru a recunoscut, că o parte din marfă a fost procurată de la diferiţi cetăţeni din Moldova, iar altă parte - in Ucraina. Suma produselor ridicate de poliţie se ridică la circa 15 000 de lei. În privinţa femeii a fost întocmit un proces verbal în baza art.152/2 CCA RM, care prevede amendă în sumă de la pînă la 500 lei cu confiscarea mărfii.
La răspundere administrativă a fost atras şi Veaceslav Cavaljiu, în vîrstă de 28 de ani, domiciliat în satul Slobozia Mare, raionul Cahul. Aflîndu-se la volanul unui microbuz de model „Mercedes” delicventul transporta circa 7500 de pachete de ţigări „LM” în valoare de peste 45 000 de lei. Unitatea de transport a fost stopată de poliţie chiar în preajma satului Slobozia Mare. Cercetările de specialitate au constatat, că lipseau actele de provenienţă a lotului de ţigări, care urma a fi transportat pe cale de contrabandă, cu barca, în Romînia spre comercializare.
Unui control poliţienesc a fost supus şi un depozit en-gross, gestionat de SRL „Melenos-Com”, amplasat pe strada Alexandru cel Bun din capitală. Verificările poliţieneşti au constatat, că aici erau puse în vînzare produse din peşte în asortiment atît en-gross cît şi cu amănuntul şi cipsuri cu termenul de valabilitate expirat în valoare de peste 51 000 de lei. Şi în acest caz poliţia acumulează probele necesare în vederea atragerii la răspundere a persoanelor implicate în comercializarea şi păstrarea acestor produse.
Acţiunile poliţiei contra infracţiunilor economice continuă.
Centru de presă al MAI
15 mai 2009