În perioada 12-13 mai, la Chișinău, se desfășoară vizita delegației condusă de Ex-Şef Comisar al Poliţiei Suedeze, Ann-Marie-Orler, actualemente deținând funcția de Director al Poliţiei Oficiului Naţiunilor Unite, Oficiul Statul de Drept şi Securitatea Instituţiilor, Departamentul Operaţiuni de Menţinere a Păcii a ONU.
Unul dintre scopurile acestei vizite este preluarea de către autoritățile moldovenești a experienţei suedeze privind respectarea drepturilor omului şi oportunităţilor privind egalitatea de şanse, gender şi alte aspecte relevante ale activităţii Poliţiei Suedeze.
Totodată, pe durata evenimentului, oficialul suedez a avut întrevederi cu conducerea MAI, precum și vizita la Inspectoratul General al Poliției, Inspectoratul de poliție Botanica al IGP, Departamentul Poliției de Frontieră și Academia ”Ștefan cel Mare” a MAI.
De asemenea, în cadrul întrevederii au fost prezentate datele statistice privind numărul femeilor angajate în MAI, precum şi nivelul asigurării egalităţii de şanse a acestora în raport cu numărul bărbaţilor angajaţi în MAI. Oficialul suedez a împărtăşit experienţa privind egalitatea de şanse şi gender care sunt asigurate în Regatul Suediei.
Adițional, Ministerul Afacerilor Interne organizează, cu participarea Ex-Comisarului Poliţiei Suedeze, Ann-Marie-Orler o prelegere publică mâine, 13 mai, la sediul Facultăţii de Drept al Universităţii de Stat.
Acest eveniment public are drept scop împărtăşirea experienţelor și bunelor practici cu privire la respectarea drepturilor omului, oportunităţilor de şanse egale, gender şi rolul femeii în organele de drept.

