În perioada 16-17 aprilie, viceministrul Afacerilor Interne, Ion Țurcan efectuează o vizită de lucru în Kiev, Ucraina, în componența delegației guvernamentale a Republicii Moldova, condusă de viceprim - ministrul Victor Osipov.
Notăm, că agenda vizitei de lucru a delegației guvernamentale a RM include promovarea dialogului politic moldo-ucrainean, dezvoltarea cooperării în lupta împotriva criminalității organizate transfrontaliere, cooperarea între ministerele afacerilor interne, precum și consolidarea bazei juridice bilaterale în domeniul afacerilor interne, stabilirea unor relații de cooperare în domeniul telecomunicațiilor.
Delegația guvernamentală a Republicii Moldova, condusă de viceprim - ministrul Victor Osipov, a avut un șir de întrevederi la nivel înalt, printre care putem menționa întrevederea cu oficialii din cadrul Radei Supreme și Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei.
Totodată, viceministrul Afacerilor Interne, Ion Țurcan a avut o întrevedere bilaterală cu viceministrul Afacerilor Interne al Ucrainei, Serghei Iarovoi, în cadrul căreia a menţionat: "Relațiile de vecinătate, precum și dialogul stabilit între statele noastre și, în special, între organele afacerilor interne, prezintă un factor important pentru intensificarea cooperării moldo-ucrainene în lupta împotriva crimei organizate și transfrontaliere. Îmi exprim speranța că această întrevedere va impulsiona dezvoltarea în continuare a cooperării reciproc avantajoase, iar eforturile comune vor accelera procesul de realizare a obiectivelor stabilite de către ambele state."
În acest context, oficialii au subliniat necesitatea întreprinderii unor acțiuni comune pentru consolidarea statului de drept și asigurarea drepturilor și libertăților cetățenilor, accentuând importanța cooperării în finalizarea procesului de implementare a reformelor demarate în cadrul organelor afacerilor interne ale ambelor Părţi.
Viceministrul Ion Țurcan, a reiterat faptul că MAI al RM salută propunerea colegilor ucraineni de a revizui prevederile Acordului de cooperare dintre MAI al RM și MAI al Ucrainei, semnat la 03 noiembrie 1992, la Chișinău, în scopul reactualizării și adaptării acestuia la realitățile actuale.
În cadrul întrevederii a fost discutată posibilitatea cooperării în domeniile ordinii publice, luptei împotriva criminalității organizate transfrontaliere, traficului de ființe umane și a migrației ilegale, traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope.