Mergi la conţinutul principal

Turneul interenaţional"Cupa Prim-ministrului"a fost dominat de sportivii dinamoviştii

În cadrul turneului internaţional de box"Cupa prim-ministrului", desfăşurat în perioada 14-15 septembrie curent, în incinta Şcolii de Box din satul Grimincăuţi, raionul Briceni, au participat mai mulţi dinamovişti, printre care campionul european Veaceslav Gojan şi participantul la Jocurile Olimpice de la Londra 2012, Vasile Belous.

În cadrul competiţiilor au participat 46 de pugilişti, din şase ţări, care au concurat la 11 categorii de greutate. Moldova a fost reprezentată de cei mai buni 25 de boxeri.

Un aport esenţial la desfăşurarea acestor competiţii l-a adus Clubul Sportiv Central"Dinamo"al Ministerului Afacerilor Interne, care a contribuit la organizarea turneului, atât prin acordarea suportului logistic necesar, cât şi prin participarea celor mai buni pugilişti ai săi.

În rezultatul unor lupte acerbe, învingători în majoritatea categoriilor de greutate au devenit sportivii Clubului Sportiv Central"Dinamo"al Ministerului Afacerilor Interne: Veaceslav Gojan (56 kg), Vadim Ivaniuc (60 kg, juniori), Dumitru Galogoţ (64 kg), Vasile Belous (69 kg), Victor Coropcevschi (75 kg), Victor Cotiujanschi (81 kg), Andreri Zatuşevschi (81 kg, juniori) şi Mihail Muntean (91 kg). În categoria de până la 52 de kg, victoria a fost obţinută de Alexandru Rîşcan, iar Petru Apostol a devenit premiant în categoria de 60 kg.

Solicitat să comenteze rezultatele înregistrate, antrenorul emerit Petru Caduc a declarat:"Cu acest turneu ne-am lansat deja în pregătirile de Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. În afară de Vasile Belous, Veaceslav Gojan, Victor Cotiujanschi, au în continuare un cuvânt greu de spus pe arena internaţională încă doi tineri dinamovişti - Dumitru Galogoţ şi Alexei Zavatin (categoria supergrea). Pe ei mizez mult şi sper că aşteptările mele vor fi îndreptăţite", a declarat antrenorul lotului naţional.

„Faptul că majoritatea învingătorilor sunt dinamovişti nu este întâmplător, deoarece conducerea Ministerului Afacerilor Interne acordă o atenţie deosebită nivelului pregătirii fizice ai angajaţilor săi şi în special pregătirii sportivilor de performanţă” – a menţionat în ajunul galei finale şeful interimar al clubului"Dinamo", Andrei Catlabuga.

Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
18 septembrie 2012