Marţi, 20 iulie 2010, Victor Catan, ministru al Afacerilor Interne a avut o întrevedere cu reprezentanţii Misiunii EUBAM în Moldova, dl Martin Wintersberger, şeful Departamentului analitic şi operaţional şi dl Konstantins Šaegins, ofiţerul de legătură al Misiunii.
Scopul evenimentului a constat în intensificarea dialogului de cooperare cu Misiunea EUBAM în domeniul determinării mecanismelor eficiente de combatere a criminalităţii, fapt ce va genera la rândul său o securizare a frontierei.
În cadrul reuniunii, a fost menţionată necesitatea consolidării relaţiilor de colaborare în vederea susţinerii reformei instituţionale a ministerului şi edificarea unui concept modern al poliţiei naţionale. Delegaţia a confirmat disponibilitatea Misiunii de a colabora cu experţii MAI în domeniul prevenirii şi contracarării criminalităţii.
De asemenea, părţile au evidenţiat necesitatea dezvoltării unui dialog continuu în stabilirea relaţiilor de parteneriat cu omologii din străinătate în vederea identificării schemelor frauduloase de trafic ilicit de arme, droguri şi articole de tutungerie.
Totodată, au fost înaintate propuneri constructive de dezvoltare şi diversificare a cadrului de colaborare cu EUBAM în domeniul combaterii traficului ilicit de mărfuri.
La finele întâlnirii, membrii delegaţiei şi-au exprimat disponibilitatea de a susţine Ministerul Afacerilor Interne în domeniul combaterii criminalităţii, pentru asigurarea securităţii frontierei prin efectuarea unui schimb de informaţii interactiv şi instruirea ofiţerilor de poliţie.

Centrul de presă a MAI
21 iulie 2010