Cu acest generic Academia „Ştefan cel Mare” a MAI şi Centrul pentru combaterea traficului de persoane, în parteneriat cu Misiunea OSCE în Moldova, au organizat un seminar de instruire pentru poliţişti, care se va desfăşura în două etape 8-11 noiembrie şi 29 noiembrie – 3 decembrie 2010.
Eveniment se va avea loc în incinta Academiei „Ştefan cel Mare” unde vor fi instruiţi circa 50 de ofiţeri de poliţie, cadre didactice şi studenţi ai Academiei de Poliţie.
Seminarul a fost deschis ieri, 8 noiembrie 2010 de Eugenia Benigni, consilier pentru probleme antitrafic şi gender a Misiunii OSCE. În cuvântul de salut, doamna Benigni a menţionat că, abordarea pro-activă şi respectarea drepturilor victimelor sunt elementele esenţiale în procesul de investigare a cazurilor de trafic de persoane şi o astfel de abordare reflectă standardele internaţionale şi conceptul OSCE potrivit căruia securitatea complexă poate fi atinsă doar prin respectarea drepturilor omului.
La deschidere au mai participat prorectorul Academiei „Ştefan cel Mare”, Ştefan Odajiu, directorul CCTP, Valeriu Hîncu, şeful Secţiei de Investigaţii a cazurilor de trafic de fiinţe umane a Oficiului poliţie criminală din Lituania, Reda Sirgediene şi Michael Romers, consilier pe probleme de tactică la UKHTC/SOCA din Marea Britanie.
Pe parcursul instruirii, experţii internaţionali din Marea Britanie şi Lituania, vor împărtăşi experienţa acumulată în ţările lor ce ţine de investigaţiile pro-active în cazurile de trafic de fiinţe umane, schemele de contracarare a traficului de fiinţe umane în Marea Britanie şi Lituania, colectarea probelor şi iniţierea diferitor tipuri de investigaţii, problemele întâlnite în colaborarea internaţională şi modalităţile de soluţionare a lor.
La rândul lor, specialiştii din cadrul Centrului pentru combaterea traficului de fiinţe umane, vor prezenta participanţilor o informaţie amplă despre cazurile cu rezonanţă relevate în ultima perioadă de timp de ofiţerii Centrului, filierele anihilate, măsurile întreprinse în scopul diminuării traficului de fiinţe umane în Republica Moldova, cooperarea cu instituţiile similare din străinătate şi operaţiunile comune, prevederile legislaţiei naţionale în domeniu, ţările de destinaţie a persoanelor traficate, asistenţa acordată victimelor, alte informaţii relevante.
Astfel, cei prezenţi la seminar se propun de a consolida capacităţile ofiţerilor de poliţie privind metodele şi tehnicile de bază pentru efectuarea investigaţiilor pro-active şi identificarea victimelor, oferirea de tehnici profesioniste de intervievare investigativă, oferirea de cunoştinţe şi abilităţi pentru intervievarea martorilor şi victimelor, consolidarea cooperării multidisciplinare în cadrul Sistemului Naţional de Referire, cât şi a colaborării internaţionale în domeniu.
Centrul de presă
9 noiembrie 2010
