MAI este în plin proces de elaborare a strategiei domeniului afacerilor interne și a programelor sectoriale: de ordine și securitate publică, de prevenire și combatere a criminalității, de prevenire și gestionare a situațiilor de urgență, pentru managementul integrat al frontierei și pentru migrație și azil. Totodată, mai multe funcții au fost scoase de sub moratoriu.
În acest sens, MAI a decis să-și consolideze echipa de specialiști și anunță organizarea concursurilor pentru ocuparea a 10 posturi vacante, în direcțiile și serviciile din cadrul aparatului central al ministerului.
Astfel, toate persoanele care își doresc creștere profesională și o carieră de succes în sistemul afacerilor interne sunt invitate să-și depună candidaturile pentru ocuparea posturilor de consultant principal, specialist principal sau auditor intern principal în cadrul următoarelor structuri ale MAI: Direcția de Cooperare Internațională, Direcţiei de Politici în Domeniul Migraţiei şi Azilului, Direcției Management Instituțional (secția juridică), Serviciului politici în domeniul rezervelor materiale de stat şi de mobilizare al MAI.
Două dintre cele 10 funcții scoase la concurs sunt alocate celor care lucrează deja în sistemul afacerilor interne și care își doresc să devină ofițeri principali în cadrul Direcției Politici de Dezvoltare Instituțională a MAI sau al Direcției Politici în Domeniul Ordinii și Securității Publice a Ministerului Afacerilor Interne.
MAI invită specialiștii profesioniști și ambițioși pentru completarea echipei, ce va dezvolta politici axate pe interesul cetățenilor și va construi un viitor strategic în domeniul afacerilor interne.
Pentru a face parte din echipa noastră vă invităm să vă înscrieți la concurs pentru posturile afișate în anunț.
Informații despre funcțiile vacante și condițiile de participare le puteți accesa aici.