Actuala ediție a Ştafetei combinate, consacrată angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne căzuţi la datorie, s-a desfășurat în parcul"La izvor"din Chişinău. . „Curajul şi dăruirea de care au dat dovadă camarazii noștri, merită să nu fie uitate, dimpotrivă, să le urmăm”, a declarat ministrul Victor Catan în deschiderea competiţiei sportive. Participanții au fost încurajați să ajungă primii la linia de finiș.
Ştafeta s-a desfăşurat pentru a 60-a oară, sub egida Ministerului de Interne şi a Clubului Sportiv Central"Dinamo". Ea include 12 etape cu o lungime de 2 kilometri şi 830 metri dintre care una este rezervată nataţiei (60 metri), alta probei de canotaj (300 metri)."Este o competiţie foarte importantă, necesară sub toate aspectele, fiindcă solicită o pregătire exemplară a poliţiştilor şi este un omagiu adus celor căzuţi la datorie.
Echipa Academiei de Poliţie"Ştefan ce Mare"a Ministerului de Interne a cîştigat, a noua oară consecutiv, ştafeta combinată, prima grupă valorică, consacrată memoriei colaboratorilor căzuţi la datorie.
Victoria lor a fost determinată, în temei, de o bună pregătire din ajunul competiţiei."Ne-am antrenat special de ştafetă aproximativ o lună de zile. Ultima săptămînă am verificat totul pe traseul din parc. Metodica elaborată s-a dovedit a fi cea mai corectă, eficientă. Acesta-i unul dintre factorii succesului.Consacrăm victoria jubileului de 20 ani ai Academiei", astfel a comentat primul loc ocupat şeful echipei Academiei, Eduard Pui.
Viceministrul afacerilor interne, Dumitru Ursachi, arbitrul principal al celei de-a 60-ea ediţie a Ştafetei combinate, consacrată angajaţilor Ministerului Afacerilor Interne căzuţi la datorie, a declarat în cadrul premierilor, că în conformitate cu regulamentul de specialitate, s-a decis păstrarea Cupei transmisibile la Academia “Ştefan cel mare” a MAI. Acest lucru a devenit posibil graţie eforturilor deosebite depuse de echipa respectivă care, pe parcursul ultimilor ani s-a menţinut în fruntea clasamentului.
Învingătoarea a fost cronometrată la finiş cu rezultatul 9 minute şi 47 secunde. Ea a fost pe punctul de a stabili un nou record al ştafetei, însă penalitatea de 10 secunde de la penultima etapă nu i-a permis să înregistreze o nouă performanţă. Recordul este egal cu 9 minute şi 43 de secunde, fiind stabilit de"academicieni"la ediţia precedentă.
Selecţionata de la Serviciul Protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale s-a clasat pe locul doi cu rezultatul 9 minute şi 51,7 secunde. Echipa Regimentului Patrulă şi Santinelă"Scut"a ocupat locul trei (9 minute şi 53,1 secunde).
În grupa a doua valorică a învins formaţia Comisariatului de Poliţie din sectorul Buiucani, care a parcurs distanţa în 10 minute şi 40,1 secunde. Locul doi i-a revenit echipei de la Comisariatul General de Poliţie din municipiul Chişinău, iar trei - selecţionatei Comisariatului de Poliţie din municipiul Bălţi. „Felicit echipele premiante şi le atenţionez pe cele care se situează permanent în subsolul clasamentului", a subliniat la festivitatea de închidere ministrul Afacerilor Interne, Victor Catan.




Direcția informare și relații cu publicul
3 iulie 2010