Recent, de către angajaţii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Ministerului Afacerilor Interne a fost organizat un seminar de informare privind „Riscurile traficului de fiinţe umane şi a migraţiei ilegale”, audiat de către elevii Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Chişinău.
Seminarul a fost desfăşurat pentru sporirea nivelului de informare a societăţii civile privind fenomenul traficului de fiinţe umane şi a migraţiei ilegale, precum şi riscurile acestora.
Angajaţii acestei subdiviziuni au informat elevii despre activitatea Centrului pentru combaterea traficului de persoane, măsurile întreprinse în prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, cooperarea locală şi internaţională, precum şi operaţiunile efectuate în comun cu colegii din străinătate.
De asemenea, elevilor şi profesorilor le-au fost explicate modalităţile de protecţie posibile, modul de recrutare şi transportare a potenţialelor victime, fiind relatate şi cazuri relevante în care victimele ale traficului de fiinţe umane sunt copii cu vârsta de până la 18 ani.
Elevii şi administraţia instituţiei au apreciat eforturile organelor de drept din Republica Moldova în combaterea acestui fenomen şi rezultatele obţinute, activităţile întreprinse de CCTP precum şi gradul de pregătire profesională, solicitând petrecerea unui astfel de seminar şi în semestrul I al anului 2012.
Asemenea seminare sunt organizează sistematic, conform Planului Naţional de prevenire şi combatere a traficului de fiinţe umane pentru anii 2010-2011, pentru prevenirea şi reducerea riscurilor traficului de fiinţe umane şi a migraţiei ilegale.
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
13 decembrie 2011