La 28 octombrie 2010 Centrul pentru combaterea traficului de persoane al MAI, de comun cu reprezentanţii Asociaţiei Femeilor de carieră Juridică „Centrul pentru prevenirea traficului de femei” au organizat un seminar de instruire în domeniul investigării pro-active a cazurilor de trafic de fiinţe umane şi organizare a migraţiei ilegale.
La întrunirea au participat colaboratori de poliţie din cadrul subdiviziunilor teritoriale a MAI şi CCTP, precum şi reprezentanţi a Secţiei de prevenire şi combatere a traficului de persoane din cadrul Procuraturii Generale.
În calitate de moderatori, au participat dl Gabriel Sotirescu, expert independent, ex -vice director al Departamentului Operaţional, Centrul SECI cu sediul la Bucureşti, Victoria Nacu-Bejenaru, coordonator de proiect al CPTF, Iurie Podarilov, şef al SUP a CCTP şi Nicolae Alexei, şef al Secţiei „Centru” a CCTP.
Evenimentul a avut drept obiectiv sporirea cunoştinţelor participanţilor cu privire la fenomenul traficului de persoane, consolidarea cunoştinţelor şi aptitudinilor de investigare, tehnicile şi metodele utilizate în investigarea pro-activă a cazurilor de trafic de persoane, cooperarea internaţională.
În cadrul reuniunii, participanţilor le-au fost prezentate informaţii ample despre procesul de investigare a infracţiunilor de trafic de persoane şi cele conexe, activităţile organizatorico-practice care necesită a fi întreprinse, cooperarea internaţională, operaţiunile efectuate de CCTP în comun cu omologii din străinătate, inclusiv cu organele de drept din Ucraina.
La fel, au fost puse în discuţie prevederile legislaţiei naţionale şi internaţionale în domeniu, ţările de destinaţie a persoanelor traficate, analiza noilor fenomene şi dinamica tendinţelor acestora.
De asemenea, participanţii au soluţionat diverse exerciţii practice la compartimentul audierii iniţiale a victimei traficului de persoane, precum şi instruirea pas cu pas a procesului respectiv.
Prin prisma subiectelor abordate, cei prezenţi au fost instruiţi asupra procedeelor procesual-penale şi mecanismele de acordare a asistenţei, protecţiei sociale şi asigurării securităţii victimelor traficului de fiinţe umane, atât în cadrul urmării penale, precum şi în afara acesteia.
Centrul de presă
1 noiembrie 2010