Mergi la conţinutul principal

Seminar de instruire în subdiviziunile MAI

La 03 iunie 2009 Direcţia generală analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor a MAI a desfăşurat un seminar cu genericul „Organizarea activităţii subdiviziunilor organizare, analiză şi control în contextul adoptării noului Cod Contravenţional şi al Principilor de management în sistemul MAI. Probleme existente şi căi de soluţionare”.

Întrunirea a fost organizată în incinta Comisariatului de poliţie a sectorului Centru al capitalei. La întrunire au participat şefii secţiilor organizare, analiză şi control, şefii şi inspectorii operativi ai unităţilor de gardă a subdiviziunilor centrale şi a serviciilor desconcentrate ale MAI.

În cadrul seminarului au fost puse în discuţie metodele de implementare a prevederilor noului Cod contravenţional, aspecte privind aplicarea corectă a principiilor de management în sistemul MAI, cît şi principiile de organizare a activităţii unităţilor de gardă. O atenţie deosebită a fost acordată problemelor existente în activitatea cotidiană şi căilor de soluţionare a lor.

În scopul perfecţionării profesionalismului poliţienesc astfel de seminare vor fi organizate şi în alte subdiviziuni teritoriale ale MAI.