Mergi la conţinutul principal

Seminar de instruire pentru angajații MAI

 În perioada 16-19 septembrie 2013, în incinta sălii de Protocol al Centrului pentru combaterea traficului de persoane, se desfăşoară seminarul cu genericul „Managementul proiectelor” .

Seminarul a fost organizat de către Direcţia generală de relaţii internaţionale şi integrare europeană a Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, în parteneriat cu experţii Ministerului de Interne al Austriei.

În prima zi de seminar, participanţii au fost instruiţi cu referire la identificarea şi definirea sarcinilor în unitatea de management a proiectelor. S-a atras atenţia nemijlocit la necesitatea proiectelor în cadrul instituţiilor de stat şi la modul în care acestea pot fi gestionate eficient.

Cei mai importanți termeni utilizați în procesul de management al proiectului, principalele componente ale unui proiect, precum: obiectivul său general, structura, ordinele proiectelor au fost, de asemenea subliniate în timpul trening-ului.

Totodată, prin intermediului unui joc interactiv experţii străini au încercat să demonstreze participanţilor necesitatea de a fi trasată o linie de comunicare dintre conducere şi subalterni, prin crearea unui dialog. În acest sens, se urmăreşte eficientizarea personalului responsabil de managementul proiectelor.

Alte aspecte precum planificarea proiectelor, marketingului proiectelor, analiza riscurilor şi managementului proiectelor ca un instrument de orientare urmează să fie abordate în zilele ce urmează în cadrul seminarului.