Mergi la conţinutul principal

Şedinţa de analiză factologică a domeniului Tehnologiilor Informaţionale şi de Comunicare a MAI

Astăzi, la Ministerul Afacerilor Interne a avut loc o masă rotundă, cu tematica „Definirea domeniului de aplicare şi obiectivul de consolidare a utilizării Tehnologiilor Informaţionale şi de Comunicare (TIC) în cadrul MAI”.

La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor din domeniului TIC şi experţi ai Uniunii Europene, precum și reprezentanţi ai autorităţilor din domeniul TIC din partea Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor, Centrului de Guvernare Electronică, Centrului de telecomunicaţii speciale a Cancelariei de Stat, şi a Centrului Resurselor Informaţionale de Stat „Registru”.

Specialiștii din domeniu au oferit recomandări pentru consolidarea şi dezvoltarea domeniului TIC al MAI, susţinând iniţiativele de integrare a tuturor subdiviziunilor MAI într-un sistem unic de informare.

Șeful Direcţiei Generale Analiză Monitorizare şi Evaluarea Politicilor a MAI, Vladimir Ţurcan, a salutat din numele conducerii Ministerului participanţii la eveniment. Oficialul a menţionat că experienţa specialiştilor prezenţi are o importanţă incontestabilă pentru Ministerul Afacerilor Interne, în special în ce privește consolidarea domeniului IT. Totodată, Vladimir Ţurcan a făcut referinţă şi la importanţa necesităţii analizei factologice complexe în domeniul TIC a MAI, pentru a asigura dezvoltarea instituţională şi racordarea domeniului IT la standardele europene, accentuând, că această infrastructură devine un instrument foarte important al modernizării şi reformării MAI.

Specialiştii internaţionali din cadrul proiectului MIAPAC al UE (Susţinerea guvernului Moldovei în domeniul anticorupţiei, reformei MAI, inclusiv a poliţiei şi protecţiei datelor cu caracter personal) au prezentat o descriere a exemplelor practice de realizări în infrastructura TIC a Ministerului de Interne al Lituaniei şi a Uniunii Europene în ansamblu. Experţii UE au menționat importanţa unificării şi contopirii tuturor serviciilor IT ale MAI, cât şi racordării cadrului legislativ la cerinţele actuale, dezvoltarea noilor sisteme informaţionale automatizate, poliţia electronică, prestarea serviciilor on-line, etc.

Direcția informare și relații cu publicul,
18 mai 2012