Mergi la conţinutul principal

În școlile Moldovei a avut loc acțiunea „Fă cunoștință cu polițistul tău”

Peste 30.000 de elevi din clasa întîia au participat la o lecție ținută de polițistul de sector în cadrul acțiunii naționale „Fă cunoștință cu polițistul tău”. Acțiunea are loc în cadrul unei colaborări dintre Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Educației pentru a face școala și drumul spre școală mai sigure.
Pentru prima dată o astfel de acțiune implică toate clasele întîi din Moldova – 1659 de clase. Polițiștii-învățători au explicat copiilor care este rolul poliției în societate și care sunt regulile rutiere pe care trebuie să le cunoască pentru un drum sigur la școală.
În 4 licee din Chișinău și în cîteva instituții de învățămînt din restul țării lecția a fost amînată pentru datele de 4 și 6 septembrie, la cererea directorilor instituțiilor. Prima zi de școală era deja prea încărcată cu alte ore.
Găsiți atașate cîteva fotografii făcute la școala generală din Trebujeni, Orhei și la liceul „Mihai Viteazul” din Chișinău. Dacă ați făcut fotografii din alte școli și licee, vă rugăm să le postați pe paginile Poliției din rețelele de socializare:-facebook, odnoklassniki.