Mergi la conţinutul principal

Reuniunea de coordonare a asistenţei externe şi schimb de informaţii a MAI

La data de 12 iulie 2011, în incinta Ministerului Afacerilor Interne, a avut loc a V-cea Reuniune de coordonare a asistenţei externe şi schimb de informaţii cu reprezentanţii organismelor internaţionale şi ai Ambasadelor acreditate în Republica Moldova. Scopul reuniunii a fost continuarea bunelor practici de informare a donatorilor despre evoluţiile în activitatea şi procesul de reformă a MAI, precum şi despre asistenţa oferita şi care urmează să fie oferită subdiviziunilor afacerilor interne de către partenerii externi.

Reuniunea a fost co-prezidată de către dl Victor Soţchi, şeful Direcţiei Cooperare Internaţională şi Integrare Europeană şi dl Gabriel Sotirescu, consilier politic de rang înalt al Ministrului afacerilor interne. La eveniment au participat reprezentanţi ai Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, Reprezentanţei Consiliului Europei la Chişinău, Misiunii OSCE, PNUD, NORLAM, Deprtamentului de Stat al SUA, Ambasadei SUA în Republica Moldova, ofiţeri de legărură ai României, Germaniei, Austriei, etc.

În cadrul întrevederii, reprezentanţii MAI au mulţumit partenerilor străini pentru asistenţa acordată în scopul susţinerii reformelor demarate în interiorul MAI şi au făcut o retrospectivă a activităţilor realizate şi preconizate în contextul implementării procesului de reformă, referindu-se în special la cadrul legislativ-normativ.
Participanţii la întrunire au trecut în revistă spectrul asistenţei externe acordată MAI pe parcursul anului 2011, dintre care: instruirile organizate pentru reprezentanţii MAI prin intermediul instrumentului TAIEX şi al Programului Comun al Consiliului Europei şi Uniunii Europene de susţinere a democraţiei în Republica Moldova, renovarea izolatorului de detenţie provizorie din mun. Chişinău, donarea de către Ambasada Statelor Unite ale Americii a echipamentului balistic pentru Direcţia tennico-criminalistică a Departamentului poliţie, donaţia echipamentului de supraveghere video a traficului rutier de către China, precum şi alte activităţi.

În cadrul întrevederii, cei prezenţi au menţionat importanţa evenimentului, fiind apreciat aportul pe care l-a adus statele donatoare în vederea consolidării capacităţilor instituţionale şi funcţionale ale MAI. Participanţii la şedinţă au convenit asupra prezentării in cel mai apropiat timp a priorităţilor de cooperare şi eventualele propuneri de asistenţă care vor fi acordate Ministerului pentru completarea Matricei de asistenţă externă.
Următoarea reuniune de acest gen este preconizată pentru luna septembrie 2011.