Mergi la conţinutul principal

Remanieri la nivel de management al IGP

 

În vederea asigurării unei bune funcționalități al Inspectoratului General al Poliției și consolidarea proceselor de lucru, în urma cererii de demisie a domnului Sergiu Paiu, ministrul Afacerilor Interne Ana Revenco a prezentat efectivului pe domnul Lilian Carabeț care va prelua atribuțiile șefului Poliției Naționale, până la asigurarea interimatului sau numirea de către Guvern a noului șef al IGP.


Totodată, Ana Revenco a precizat că această alegere a fost făcută din perspectiva profesionalismului și a experienței pe care o are domnul Carabeț, iar prioritatea Poliției Naționale trebuie să rămână siguranța cetățeanului și asigurarea unui nivel înalt de securitate în țară.


Menționăm că, Lilian Carabeț, în perioada carierei sale a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, ocupând diferite funcții ale corpului de execuție și de comandă.