Mergi la conţinutul principal

Reguli de comportament a pietonilor

În scopul prevenirii şi stopării fenomenului accidentar în rândul minorilor, Direcţia poliţie rutieră a DP al MAI reaminteşte regulile de bază ale circulaţiei rutiere pentru pietoni (copii):

- cât ar fi de tentant, dar dacă nu aţi atins vârsta de 12 ani, nu aveţi dreptul să staţi pe bancheta din faţă în maxi-taxi sau autoturisme;

- urcând în automobil, cuplaţi imediat centura de siguranţă, deoarece ea vă va proteja în caz de accident;

- circulând în ataşul motocicletei – nu uitaţi să îmbrăcaţi cascheta;

- nu urcaţi în maxi-taxi aglomerate sau în care nu veţi avea un loc pe banchetă;

- nu urcaţi şi nu coborâţi din vehicule aflate în mişcare;

- nu încercaţi să deschideţi sau să forţaţi uşile troleibuzelor şi autobuselor - aceste acţiuni pot fi permise doar cascadorilor profesionişti;

- nu aruncaţi obiecte prin geam, deoarece riscaţi să creaţi impedimente altor participanţi la trafic;

- nu vă agăţaţi de scările troleibuzelor sau altor vehicule aflate în mers inclusiv şi nu încercaţi de a urca, respectiv de a coborî dintr-un transport cu tracţiune animalică aflat în mişcare;

- aşteptaţi transportul de rută doar pe trotuar sau acostament şi nicidecum pe partea carosabilă;

- pentru plimbarea cu rotile sau skateboard-uri, folosiţi locurile special amenajate, unde este interzisă circulaţia vehiculelor, cum ar fi terenurile sportive, parcurile şi nicidecum trotuarele;

- nu circulaţi cu bicicleta sau scuterul pe partea carosabilă, deoarece în acest sens sînt prevăzute pistele pentru biciclişti sau acostamentul;

- nu luaţi ambele mâini de pe ghidonul bicicletei, sau picioarele de pe pedale, deoarece riscaţi să cădeţi;

- nu uitaţi să verificaţi funcţionarea frânei;

- deplasându-vă pe jos, folosiţi partea dreaptă a trotuarelor sau acostamentul, în lipsa acestora, deplasaţi-vă doar pe partea dreaptă a părţii carosabile, însă cu o atenţie sporită;

- pe timp de noapte sau vreme cu vizibilitate redusă, nu ezitaţi să îmbrăcaţi haine cu elemente reflectorizante;

- în afara localităţilor, deplasaţi-vă pe acostament sau marginea din stânga a părţii carosabile, pentru ca fluxul de transport să vină în întâmpinarea Dumneavoastră, în acelaşi timp daţi dovadă de o prudenţă sporită;

- traversaţi drumul numai la trecerile semnalizate, inclusiv prin pasajele subterane, iar în lipsa acestora, pe linia trotuarelor sau acostamentelor;

- în lipsa trecerilor de pietoni sau a intersecţiilor, traversaţi drumul în direcţia perpendiculară marginii carosabilului şi numai după ce vă asiguraţi că nu se apropie nici un vehicul;

- începând traversarea, nu încetiniţi mersul şi nu vă opriţi fără motiv;

- la trecerile dirijate de semafoare pentru pietoni, respectaţi semnalele lor, dacă ele lipsesc - orientaţi-vă după cele destinate vehiculelor sau gesturile agentului de circulaţie;

- la trecerile nedirijate, semnalizate prin indicatoare sau marcaje, pietonii au prioritate faţă de automobile, dar puteţi ieşi pe carosabil numai după ce vă asiguraţi de siguranţa traversării, nu uitaţi că, din păcate, mulţi şoferi uită de obligaţiile lor civice faţă de pietoni;

- traversarea căii ferate se face la semnalul de culoare albă al semaforului, bariera respectivă fiind deschisă sau ridicată;

- la deplasarea în grup, copiii vor circula în coloană câte doi şi numai sub supravegherea adulţilor, iar copiii cu vârsta de până la 7 ani, vor fi conduşi de mână la traversarea părţii carosabile.

În scopul asigurării siguranţei la trafic, pietonilor li se interzice traversarea:

- prin faţa sau spatele unui vehicul staţionat;

- pe sectoare de drum cu vizibilitate redusă;

- prin spaţiul intersecţiilor, în afara trecerilor pentru pietoni şi traversarea intersecţiilor pe diagonală;

- în cazul apropierii unui vehicul cu girofar sau semnalizare sonoră (sirenă).

Aceste sfaturi sunt simple şi uşor de memorat, dar numai respectându-le veţi reuşi să evitaţi de a deveni victime ale accidentelor.

Direcția Informare și Relații Publice,
22 iunie 2011