Sub egida Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, (OSCE) a fost elaborat un studiu al cauzelor legislativ-instituţionale de condamnare a Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Analiza acestor cauze a scos în evidenţă probleme existente şi în activităţile poliţieneşti, determinând întreprinderea unui șir de măsuri complexe de protecţie a drepturilor şi libertăţilor omului în activitatea organelor afacerilor interne, pentru a evita condamnări similare.
Astfel, întru promovarea acestor principii, Ministerul Afacerilor Interne, de comun cu Procuratura Generală, OSCE şi Fundaţia Soros - Moldova, a organizat şi desfăşurat pe parcursul lunilor mai - iunie 2010, trei seminare zonale (Nord, Centru, Sud) cu participarea conducătorilor subdiviziunilor publice desconcentrate ale MAI.
O nouă rundă a discuțiilor pe marginea problematicii abordate, s-a desfăşurat la Cahul, la 03 iunie, curent.
În context. Valeriu Cerba, Şef al cabinetului ministrului, a menţionat că asemenea întruniri de ordin instructiv-informativ, sunt absolut necesare şi oportune pentru organele poliţieneşti, au un impact pozitiv pentru societate și servesc drept impuls în reformarea și revigorarea instituţională şi funcţională a ministerului. Acţiunile MAI vin să confirme suplimentar capacitatea instituţiei de a identifica un mecanism de consolidare a parteneriatului cu societatea civilă, precum şi asigurarea unui serviciu poliţienesc transparent, accesibil şi responsabil pe întreg teritoriul ţării. Totodată, întru asigurarea garantării respectării drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului de către colaboratorii organelor de poliţie, MAI s-a încadrat într-un proces notoriu de colaborare cu societatea civilă, semnând acorduri de parteneriat, care vin să consolideze eforturile comune întru prevenirea şi profilaxia torturii şi a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante.
La întrevedere au participat și șefi ai Direcțiilor de profil, conform domeniilor de competenţă, care au prezentat informaţii relevante privind problemele existente în asigurarea disciplinei de serviciu şi legalităţii, respectării drepturilor omului şi eradicării torturii în activitatea organelor afacerilor interne. Aceștea au accentuat că, odată cu armonizarea cadrului normativ de activitate a OAI, a fost modificat şi conceptul de evaluare a activităţii poliţiei, criteriile prioritare de apreciere fiind opinia publică, nivelul de încredere şi respect faţă de poliţie.
În acest scop, Ministerul Afacerilor Interne întreprinde măsuri operativ-investigative şi de profilaxie întru consolidarea legalităţii, întărirea disciplinei de serviciu şi executorie. Totodată, este implementat eficient mecanismul de cooperare între MAI şi societatea civilă pentru relevarea şi reducerea încălcărilor drepturilor omului de către colaboratorii de poliţie, fiind permanent mediatizate acțiunile desfășurate întru prevenirea şi combaterea normelor legale.
Rita Tamm, Consilier superior în domeniul supremaţiei legii al Misiunii OSCE în Moldova, a apreciat că reformarea instituțională a MAI va influenţa pozitiv atât activitatea structurilor polițienești, cât şi percepţia opiniei publice despre rolul şi locul acestora într-o societate democratică.
În aceeași ordine de idei, Igor Dolea, doctor habilitat în drept, şef de catedră din cadrul facultăţii de drept a Universităţii de Stat din Moldova, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a informat auditoriul despre cazurile concrete pierdute la CEDO, punând accent pe greşelile poliţiştilor şi metodele de evitare a acestora, din moment ce ei au menirea să apere drepturile omului, fără a face abuz de funcţia deţinută, iar orice manifestare de acest gen trebuie imediat sancţionată conform legii.
În final, participanţii au concluzionat, că doar prin dezvoltarea şi monitorizarea politicilor bazate pe un parteneriat durabil, transparent si pro-activ în vederea îmbunătăţirii prestării serviciilor, MAI se va alia la principiile şi valorile europene de funcţionare, garantând, astfel, fiecărui cetăţean un mediu sigur, bazat pe parteneriat între poliţie şi societate, management modern şi standarde înalte de performanţă.

Direcţia informare şi relaţii cu publicul
4 iunie, 2010