În cadrul şedinţei, la care a participat conducerea instituţiei şi şefii subdiviziunilor, au fost scoase în evidenţă problemele curente şi oferite soluţii. De asemenea, a fost audiată informaţia privind mersul implementării reformelor în organele afacerilor de interne.
Ministrul Afacerilor Interne, Alexei ROIBU, a precizat că, în scopul realizării atribuţiilor ce revin instituției conform Programului de guvernare, Ministerul şi-a axat activitatea pe trei priorităţi de bază: fortificarea capacităţilor în menţinerea ordinii publice şi combaterea criminalităţii, reformarea instituţiei şi realizarea obligaţiunilor privind liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană.
Deși, aparent, se crează impresia că reforma se tărăgănează, de fapt ne găsim în faza cea mai importantă, în cadrul căreia urmează a fi definită clar, fără echivoc, calea de parcurs a reformei, precum și mecanismele ce urmează a fi aplicate în timpul imediat următor. Întreprindem acțiuni concrete care se încadrează perfect și rezultă din obiectivele reformei, a specificat Alexei Roibu.
Responsabili din cadrul Ministerului au subliniat că la capitolul combaterea criminalităţii organizate situaţia este sub control. Astfel, dacă anul trecut au fost comise 32 de crime de acest gen, atunci în anul curent numărul lor a fost redus la 16, precizând că toţi aşa numiţii „hoţi în lege"se află în locurile de detenţie şi nici unul nu a fost eliberat. Reprezentanţii Ministerului au anunţat că, în curând, va fi inaugurat un nou laborator balistic, care va fi dotat cu utilaj şi aparataj modern, ceea ce va permite eficientizarea activităţii organelor de urmărire penală.
Chiar de la început, premierul Vlad Filat a accentuat necesitatea unei mai bune comunicări între organele de poliţie şi cetăţeni, în vederea sporirii gradului de încredere din partea societăţii, a cerut o mai mare concentrare în combaterea traficului de fiinţe umane, consumului şi comercializării substanţelor narcotice, un control mai riguros privitor la deţinerea armelor de foc, dar şi debirocratizarea procedurilor ce ţin de activitatea Biroului migraţie și azil. Prim-ministrul a menţionat și necesitatea impulsionării activităţilor de descoperire a delictelor economice şi a firmelor fantome, contracararea cazurilor de evaziune fiscală şi contrabandă de mărfuri. Totodată, Premierul a solicitat înaintarea propunerilor în ceea ce priveşte stabilirea unei agende comune a reformării tuturor organelor de drept şi de coordonare a acţiunilor de combatere a infracţiunilor. Potrivit Premierului,o problemă rămîne a fi şi activitatea poliţiei rutiere. În acest sens urmează a fi întreprinse un şir de acţiuni pentru o mai bună reglementare a traficului rutier, sporirii gradului de siguranţă pentru participanţii la trafic, precum şi de monitorizare tehnică a circulaţiei rutiere şi aplicare a sancţiunilor. Referindu-se la evenimentele din 7 aprilie 2009, Vlad FILAT a solicitat întreprinderea măsurilor de rigoare referitor la poliţiştii care au aplicat tortura în cazul protestatarilor.
Prim-ministrul a precizat că Guvernul va veni cu proiecte privind dotarea tehnico-materială a lucrătorilor MAI, precum şi de construcţie a spaţiului locativ pentru poliţişti, în baza parteneriatelor public-private. În acelaşi timp, Vlad FILAT a sugerat conduceri Ministerului să încurajeze şi să stimuleze poliţiştii care realizează performanţă în activitate.
La final, Prim-ministrul Premierul a declarat că modul de desfăşurare a reformelor în sistemul MAI este unul satisfăcător, ţinând să mulţumească angajaţilor Minnisterului de Interne pentru receptivitate şi înţelegere în ceea ce priveşte implementarea reformelor, precizând că Guvernul va veni cu proiecte privind dotarea tehnico-materială a lucrătorilor MAI, precum şi de construcţie a spaţiului locativ pentru poliţişti, în baza parteneriatelor public-private. În acelaşi timp, Vlad FILAT a sugerat conduceri Ministerului să încurajeze şi să stimuleze poliţiştii care realizează performanţă în activitate.
Direcţia informare şi relaţii publice,
28 aprilie 2011