Mergi la conţinutul principal

Prim-ministrul Vlad Filat, a convocat astăzi, într-o şedinţă de lucru, corpul superior de comandă al MAI

Prim-ministrul Vlad Filat, a convocat, în după ameaza zilei de astăzi, la sediul MAI, corpul superior de comandă al MAI.

În cadrul şedinţei, ministrul Victor Catan, a prezentat o amplă informaţie despre activitatea instituţiei, specificând că noua conducere a preluat o moştenire foarte grea, caracterizată prin politizarea excesivă a poliţiei şi activitatea frauduloasă a fostei conduceri.

În aceste condiţii, conducerea MAI şi-a asumat obligaţia de a redresa situaţia şi a readuce poliţia în slujba cetăţenilor. A fost efectuată o analiză temeinică a actvităţii instituţiei, în baza căreia a fost elaborată o noua concepţie a MAI, precum şi regulamentul de activitate şi a fost optimizată structura MAI, constituită din patru departamente - Poliţie, Urmărire penală, Trupelor de carabinieri şi Serviciul protecţie civilă şi situaţii excepţionale, precum şi cel al Serviciilor de administrare şi asigurare a activităţilor MAI.

În scopul apropierii poliţiei de comunitate, a fost revăzută procedura de examinare a plângerilor şi petiţiilor cetăţenilor, deoarece, în urma unor controale inopinate, în majoritatea comisariatelor de poliţie s-a depistat existenţa unei practici vicioase de tăinuire a evidenţei infracţiunilor. Au fost întreprinse măsuri practice în vederea creşterii capacităţii instituţionale a MAI şi a eficientizării activităţilor, acţiunile poliţiei fiind focalizate pe asigurarea drepturilor fundamentale ale omului, precum şi pe contracararea eficientă a criminalităţii organizate, traficului de droguri, prejudiciului deosebit adus bugetului consolidat al statului, pe reducerea infracţiunilor grave săvârşite contra vieţii şi integrităţii corporale a persoanei. A fost continuată şi activitatea de prevenire şi combatere a micii criminalităţi, care, deşi nu are un pericol social foarte mare, prin frecvenţa cu care se comite şi prin disconfortul social pe care îl provoacă a constituit o prioritate pe agenda structurilor de poliţie. În pofida dificultăţilor şi obstacolelor cauzate de dinamica şi noile valenţe ale fenomenului infracţional, poliţia, prin rezultatele obţinute, a dovedit că este o structură capabilă să-şi îndeplinească misiunile încredinţate.

Referindu-se la evenimentele din luna aprilie 2009, inclusiv la ultimile materiale video, făcute publice de curând, Victor Catan a menţionat că imaginea şi autoritatea poliţiei au avut de suferit foarte serios. Conducerea MAI regretă deznodământul acelor acţiuni violente, care au scos în evidenţă incapacitatea forţelor de ordine de a stăpâni situaţia şi au transformat manifestările paşnice în dezordini în masă.

Materialele acumulate de comisia ministerială de evaluare a acţiunilor poliţiei în perioada evenimentelor din aprilie 2009, au identificat erorile manageriale şi tactice admise în aprecierea situaţiei, dirijarea ineficientă cu forţele şi mijloacele disponibile, incapacitatea şi neglijenţa organizaţională, care au servit temei pentru revizuirea şi elaborarea unor noi instrucţiuni cu privire la activitatea organelor de resort în caz de manifestaţii şi dezordini în masă. Totodată, subiectul a fost pus spre discuţie şi în cadrul unei Conferinţe ştiinţifico-practice cu genericul ”Asigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului”, care a fost organizată de Academia MAI „Ştefan cel Mare” pe 28-29 ianuarie.

Prim-ministrul Vlad Filat a menţionat, că la un an de la acele tragice evenimente, încă nu s-a făcut deplină lumină, organele de drept încă nu s-au pronunţat definitiv pe marginea acelor fapte. Până în prezent apar noi dovezi ale comportamentului incalificabil al poliţiţşilor, dezaprobat de întreaga societate. Astfel, pe data de 2 aprilie curent, încă 15 ofiţeri de poliţie, suspectaţi de maltratarea protestatarilor, au fost suspendaţi din funcţie. Urmează ca organul de urmărire penală să se pronunţe pe marginea gradului de vinovăţie sau nevinovăţie a acestora. Urmează, de asemenea, ca instituţiile implicate în anchetarea evenimentelor din aprilie 2009, să se pronunţe cât mai repede posibil, competent şi obiectiv, pentru ca societatea să cunoască adevărul despre acele tragice evenimente.

Totodată, ministrul Victor Catan a adus la cunoştinţa Prim-ministrului planul de acţiuni în vederea asigurării ordinii publice pe perioada Sfintelor Sărbători de Paşte, menţionând că în acest scop for fi implicaţi circa 6000 mii de poliţişti.

 

Direcţia informare şi relaţii publce a MAI
3 aprilie, 2010