Mergi la conţinutul principal

Prevenirea actelor de violenţă în şcoală - în atenţia Ministerului Afacerilor Interne

Delicvenţa juvenilă este una din problemele acute cu care se confruntă societatea noastră, prevenirea şi diminuarea căreia constituie o prioritate a activităţii Ministerului Afacerilor Interne.

Formele agresiunii întâlnite în şcoală sunt injuriile, jignirile, îmbrâncelile, intimidările şi vulgarităţile. Adesea, elevii preferă să rezolve singuri conflictele apărute, care deseori au o justificare minoră, însă pot culmina cu agresiuni fizice, ajungând la ameninţări şi bătăi în plină stradă. Pe parcursul trimestrului I al anului 2012, organele de poliţie au fost sesizate în privința a 75 de cazuri de violenţă în cadrul instituţiilor de învăţământ.

Dificultăţile de adaptare, eşecul şcolar sau sentimental, dezechilibrul emoţional, pe fondalul unei lipse de comunicare eficientă cu părinţii (din motivul lipsei acestora sau neglijării obligaţiunilor părinteşti) sau rudele, pot servi drept temei pentru comportament violent asupra propriei persoane (autoagresiune), care poate culmina cu sinuciderea. Astfel, pe parcursul trimestrului I al anului 2012, au fost înregistrate 18 cazuri de tentativă de suicid în rândul minorilor (14 fete şi 4 băieţi, cu vârsta cuprinsă între 13-17 ani), care în 6 cazuri s-au soldat cu deces.

De către angajaţii subdiviziunilor Ministerului Afacerilor Interne, au fost desfăşurate, în instituţiile de învăţământ preuniversitar 3431 lecţii şi convorbiri ( în aceiaşi perioadă a anului 2011 – 3236), prin intermediul cărora elevii au fost familiarizaţi cu situaţia la capitolul infracţionalităţii în mediul persoanelor de vârstă minoră, prevederile legislaţiei penale şi contravenţionale la acest compartiment, precum şi riscurile de victimizare la care sunt expuşi aceștia, fiindu-le înaintate recomandări pentru a le evita.

Pentru prevenirea comportamentului deviant al copilului, MAI recomandă părinţilor:
– comunicaţi cu copilul dumneavoastră, acesta trebuie înţeles, iar personalitatea lui respectată;

– fiţi fermi cu copilul, dar nu agresivi, violenţa nu rezolvă problemele ci, mai degrabă, le amplifică;

– interesaţi-vă permanent de situaţia şcolară a copilului dumneavoastră;

– încercaţi să cunoaşteţi prietenii copiilor dvs. şi familiile lor;

– asiguraţi în familie un climat de bună înţelegere;

– atunci când observaţi o schimbare negativă în comportamentul copilului dumneavoastră, motivaţi-l pentru rezolvarea în comun a problemei cu care se confruntă;

–comunicaţi cu copilul: lipsa dialogului creează bariere greu de trecut în relaţia copil - părinţi;

– când situaţia pare a scăpa de sub control, adresaţi-vă celor care vă pot fi de ajutor (profesorilor, poliţiei, organizaţiilor neguvernamentale, asociaţiilor de tineret), care vă pot sfătui şi sprijini în rezolvarea problemelor.

Direcţia informare şi relaţii cu publicul,
3 mai 2012