În legătură cu incidentul produs în dimineața acestei zile, în care a fost implicat un angajat al IP Florești, MAI comunică următoarele:
Astăzi, în jurul orei 09:30, conducerea Inspectoratului de poliție din Florești a fost sesizată de soția unui polițist domiciliat în or. Camenca, care a comunicat despre faptul că soțul său a fost răpit de persoane necunoscute, cu cagule pe față și haine cu inscripția „КГБ”.
Femeia a mai declarat că polițistul a fost imobilizat și răpit de la domiciliu. Omul legii a fost urcat într-un automobil de marcă neidentificată încă și dus într-o direcție necunoscută.
După recepționarea informației, imediat au fost dispuse acțiunile procesuale de investigare a cazului, constatându-se faptul că polițistul a fost răpit.
Astfel, Ministerul Afacerilor Interne s-a autosesizat și a mobilizat forțele disponibile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și întreprinde toate măsurile de identificare a locului aflării și eliberarea angajatului Poliției.
Totodată, despre acest caz a fost informată Comisia Unificată de Control și Biroul pentru Reintegrare.
Suplimentar, pe marginea acestui caz Procuratura din Florești a inițiat un dosar penal în baza art. 164, aliniat 2 „răpirea unei persoane”și art.351, alin.2 „uzurparea de calități oficiale” din Codul Penal al Republicii Moldova.
Menționăm că, polițistul activează în Serviciul interacțiune comunitară al Secției securitate publică a Inspectoratului de Poliție din Florești.
După stabilirea tuturor circumstanțelor vom reveni cu detalii suplimentar.