La 16 octombrie, în scuarul Detaşamentului de Salvatori şi Pompieri din sectorul Ciocana al capitalei, a avut loc inaugurarea plăcii comemorative în memoria pompierului căzut la datorie, cavaler al ordinului „Ştefan cel Mare” post-mortem, Veaceslav Maţailo. Prin această placă comemorativă a fost eternizat numele celui care şi-a jertfit viaţa pentru un scop nobil – cel de a salva!
Prezent la eveniment, ministrul Afacerilor Interne, Victor Catan, a subliniat că salvatorii, pompierii și, în general polițiștii, au fost întotdeauna respectaţi pentru devotamentul şi dăruirea de sine, pentru faptul că-și pun în pericol propria viaţa pentru a o apăra pe cea a semenilor. „Această placă comemorativă reprezintă o continuitate a tradiţiei de înveşnicire a celor care cu propria viaţă au reuşit să salveze vieţi omeneşti, să învingă pericolul focului, celor care astăzi nu mai sunt printre noi, dar vor rămîne mereu în sufletele şi gândurile noastre”, a accentuat ministrul.
Gândurile noastre astăzi se îndreptă cu recunoştinţă şi onoare spre cei care, cu jertfire de sine, şi-au sacrificat viaţa pentru a salva alte vieţi omeneşti şi a păstra viitorul altor generaţii, luptând cu focul şi alte cataclisme, a menționat colonelul Mihai Harabagiu, șeful Serviciului Protecție Civilă și Situații Excepționale.
În spatele acestor cuvinte frumoase stau foarte multe zile de muncă asiduă, depusă în vederea obţinerii cunoştinţelor şi deprinderilor necesare îndeplinirii nobilei misiuni de pompier. Acestea nu se văd la prima vedere, în schimb se fac simţite atunci, când viețile omenești sau integritatea bunurilor este pusă în pericol.
Fapta eroică a plutonierului Veaceslav Maţailo va rămîne veşnic în memoria camarazilor şi va servi drept exemplu de patriotism şi dragoste faţă de oameni.
Direcția Informare și Relații cu Publicul
18 octombrie 2010

