La 24 octombrie 2009, domnul Victor Catan, ministru al afacerilor interne RM, a avut o şedinţă de lucru cu dl Ferenc Banfi, şeful Misiunii EUBAM în Moldova, însoţit de dl Janos Meszaros, consilier EUBAM pentru analiza riscurilor la frontieră. La întrunire au participat şefi de direcţii şi departamente, cît şi specialişti din cadrul MAI.
În discursul său, ministrul de interne a salutat iniţiativa oaspeţilor de a organiza şedinţa comună şi de a acorda ajutor în procesul de restructurare a Ministerului Afacerilor Interne a Republicii Moldova.
La rândul său, dl Ferenc Banfi a menţionat că Misiunea EUBAM, care este parte componentă a sistemului organelor de drept europene, este disponibilă de a acorda asistenţa necesară în masura competenţelor şi posibilităţilor sale. Oficialul şi-a exprimat ferma convingere că MAI este o instituţie cu un înalt potenţial profesionist şi că relaţiile dintre părţi vor fi reciproc avantajoase, bazate pe încredere.
Un subiect al discuţiilor purtate a fost procesul de reformare funcţională şi structurală a MAI, pe marginea căruia Misiunea EUBAM a venit cu propuneri în vederea ajustării atribuţiilor MAI la standardele europene. Totodată, dl Ferenc Banfi a adus la cunoştinţa participanţilor la întrunire că politica oficială a UE privind gestionarea frontierelor se realizează în baza Managementul Integrat al Frontierelor şi că implementarea acestei practici ar fi binevenită pentru Republica Moldova.
Un alt aspect, abordat de Misiunea EUBAM, - modalitatea de informare operativă privind fenomenul infracţional, menţionând, că în cadrul UE această informare se efectuiază în baza sistemelor naţionale OCTA (Evaluarea Pericolului Criminalităţii Organizate), ceea ce serveşte drept punct de pornire pentru realizarea activităţilor comune de combatere a criminalităţii organizate transfrontaliere.
În scopul dezvoltării colaborării ulterioare, dl Ferenc Banfi a înaintat propunerea de a forma grupuri comune, în vederea stabilirii priorităţilor de acordare a asistenţei ce ţine de competenţa EUBAM.
Totodată oficialul a propus ca pe domeniile care nu ţin de competenţa EUBAM, cum ar fi interacţiunea pe dimensiunile crimei organizate şi implementarea conceptului poliţiei comunitare, în comun, a identifica organismele internaţionale care ar putea acorda asistenţa respectivă conform competenţelor.
La finele întrunirii domnul Victor Catan a mulţumit pentru discuţia productivă, solicitînd susţinerea Misiunii EUBAM în adoptarea unei hotărîri politice pe marginea subiectelor discutate şi în procesul de elaborare a cadrului legislativ şi organizaţional al MAI.
Ministrul de interne a reiterat că instituţia pe care o reprezintă este deschisă pentru colaborare cu Misiunea EUBAM.