Infracţiunile patrimoniale ocupă un segment considerabil în structura criminalităţii din Republica Moldova, care afectează substanţial societatea.
Analiza efectuată de Ministerul Afacerilor Interne denotă faptul, că furturile constituie 54 % din numărul total al infracţiunilor înregistrate pe ţară, dintre care furturile din apartamente reprezintă 12%.
Astfel, pe parcursul a 5 luni ale anului 2010, pe teritoriul Republicii Moldova au fost înregistrate 699 furturi din apartamente, comparativ cu 467 comise în perioada analogică a anului precedent, dintre care:
65 - au fost săvârşite prin efracţie;
45 - prin spargerea geamurilor, uşilor, podului;
22 - prin culegere de chei;
216 - prin acces liber.
Datele statistice demonstrează, că cel mai frecvent printre obiectele sustrase sunt obiectele de preţ şi cele uşor de realizat. De asemenea, este de menţionat că cel mai des furturile se înregistrează în municipiile Chişinău şi Bălţi, unde numărul populaţiei este mai mare. Oamenii legii au constatat, că acest gen de fărădelege se intensifică preponderent în zilele de odihnă.
În scopul protecţiei bunurilor patrimoniale, poliţia recomandă:
- să asiguraţi fortificarea tehnică corespunzătoare a apartamentelor şi caselor de locuit, prin montarea uşilor metalice şi a două sisteme de încuietori;
- dacă locuiţi la parter sau în casă la sol, asiguraţi-vă ferestrele cu grilaje;
- când vă aflaţi în locuinţă, ţineţi permanent uşa închisă cu cheia;
- dacă a-ţi pierdut cheia, schimbaţi imediat sistemul de siguranţă;
- nu povestiţi nimănui despre sistemul Dvs. de securitate;
- învăţaţi copiii să păstreze cu grijă cheia şi să nu permită accesul în locuinţă a persoanelor necunoscute, care pretind că au fost trimise de părinţi sau sunt prietene cu aceştia;
- păstraţi relaţii bune cu vecinii: aceştia vă pot supraveghea locuinţa când nu sunteţi la domiciliu;
- dacă plecaţi undeva la odihnă pentru mai mult timp, transmiteţi lucrurile cele mai de preţ rudelor, sau depozitaţi-le în banca de economii;
- nu ezitaţi să întrebaţi persoanele suspecte din bloc pe cine caută, aceste întrebări descurajează posibilii infractori;
- dacă o persoană necunoscută se prezintă ca reprezentant al unui serviciu ne solicitat, verificaţi legitimaţia de serviciu, sunaţi la organizaţia pe care o reprezintă, iar în caz că vă trezeşte dubii, rugaţi să vină altă dată, solicitaţi informaţii suplimentare de la vecini despre el, telefonaţi la poliţie;
- asiguraţi un iluminat potrivit în scara blocului locativ;
- montaţi la uşa de acces din blocul Dumneavoastră instalaţii de interfon, evitând astfel accesul persoanelor străine;
- apelaţi la serviciile agenţiilor de pază licenţiate ori Serviciului Pază de Stat al Ministerului Afacerilor Interne al RM, care sunt dotate cu mijloace tehnice ultramoderne şi sunt capabile să asigure integritatea bunurilor materiale;
- anunţaţi organele de poliţie despre orice persoană suspectă care se plimbă în bloc sau scoate lucruri din casă, încercaţi să memorizaţi semnalmentele lor, modelul şi numărul de înmatriculare a automobilului şi transmiteţi această informaţie colaboratorilor de poliţie.
Articolul 186. Furtul
(1) Furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
(2) Furtul săvârşit:
de două sau mai multe persoane;
prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 1000 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 4 ani.
(3) Furtul săvârşit:
a) în timpul unei calamităţi;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 6 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3) săvârşite în proporţii mari
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3) săvârşite în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 12 ani.
Centrul de presă MAI
10 iunie 2010