În scopul sporirii nivelului de disciplină în rândul conducătorilor de mijloace moto pe baza intensificării activităţii de profilaxie a încălcărilor Regulamentului circulaţiei rutiere, diminuării numărului accidentelor rutiere şi reducerii gravităţii consecinţelor acestora, în perioada 10–20 august curent, pe întreg teritoriul Republicii Moldova, se va desfăşura operaţiunea specială “Motociclistul”.
În această perioadă, agenţii de circulaţie vor intensifica controlul asupra comportamentului în trafic al conducătorilor de motociclete si motorete, accentul de baza fiind plasat pe documentarea încălcărilor grave ale RCR:
• conducerea mijloacelor moto în stare de ebrietate;
• nerespectarea regimului de viteza;
• încălcarea regulilor de manevrare;
• exploatarea mijloacelor moto, inclusiv si a motoretelor cu capacitatea motorului de până la 50 cm3 neînmatriculate în modul stabilit, fără acte de provenienţă, reutilate neregulamentar etc.
O atenţie sporită se va acorda depistării şi reţinerii mijloacelor de transport moto furate şi răpite şi persoanelor suspecte în săvârşirea infracţiunilor nominalizate.
În vizorul poliţiei vor fi şi conducătorii moto care nu au atins vârsta majoratului şi circulă fără permis de conducere.
De la începutul anului pe traseele ţării s-au produs 1527 accidente rutiere, soldate cu 192 persoane decedate şi alte 1963 traumatizate. Datele statistice ale politiei rutiere demonstrează că 10 la sută din numărul accidentelor de circulaţie sunt provocate de motociclişti.
Centrul de presă al MAI
9 august 2010