Mergi la conţinutul principal

Ofițeri și subofițeri participanți la cursurile de formare inițială în cadrul Centrului integrat de pregătire pentru aplicare a legii în vizită la MAI

140 de ofițeri și subofițeri, care participă la cursurile de formare inițială în cadrul Centrului integrat de pregătire pentru aplicare a legii, au avut o discuție cu secretarul de stat, Daniella Misail-Nichitin, la sediul Ministerului Afacerilor Interne.

 

Secretarul de stat le-a adresat un mesaj de bun venit în familia mare a Ministerului și le-a dorit succes în formarea competenţelor generale şi specifice descrise în standardele ocupaţionale, necesare pentru buna desfăşurare a activităţii profesionale, care au drept scop oferirea serviciilor calitative cetățenilor țării.

 

„Sunteți parte a unui program extins de formare, care sper să vă dezvolte nu doar cunoștințele și abilitățile generale, dar și abilitățile specifice. Vă îndemn să vă faceți meseria cu respect pentru cetățeni, să îi protejați și să apărați legea. Suntem o echipă mare, vă îndemn să adresați întrebări când aveți neclarități. De fiecare dintre voi depinde calitatea serviciilor pe care toate subdiviziunile MAI le prestează cetățeanului”, a subliniat Daniella Misail Nichitin.

 

Totodată, angajații au fost felicitați și cu ocazia zilei funcționarului public cu statut special – zi marcată anual pe data de 25 mai.