Pe data de 8 iulie 2010, angajaţii Biroului migraţie şi azil al Ministerului Afacerilor Interne au avut o întrevedere cu ofiţerul de legătură al Olandei la Centrul Regional SECI, Bucureşti, România, doamna Karien Staudt.
Scopul reuniunii l-a constituit consolidarea şi extinderea cooperării în domeniul schimbului de informaţii privind gestionarea migraţiei şi sistemului de azil, combaterea migraţiei ilegale şi schimbul de date cu privire la imigrarea cetăţenilor străini în Republica Moldova.
În cadrul întrevederii, de către doamna Karien Staudt a fost prezentată legislaţia Olandei privind migraţia şi bazele de date privind evidenţa străinilor, relatatând despre cazuri de organizare a migraţiei ilegale, fiind abordate şi unele aspecte de cooperare la compartimentul schimbului de informaţie între părţi.
La rândul său, poliţiştii moldoveni au familiarizat înaltul oaspete cu structura Biroului migraţie şi azil, atribuţiile funcţionale ale acestuia, prevederile legislative în materie de admisie şi şedere pe teritoriul ţării, expulzare, detenţie şi readmisie, dreptul de şedere a cetăţenilor UE, familiilor acestora şi statelor terţe. Totodată, reprezentanţii Biroului migraţie şi azil au informat–o pe dna Karien Staudt referitor la legislaţia Republicii Moldova în domeniul combaterii migraţiei ilegale.
La finalul întrevederii părţile au reiterat poziţia privind continuarea cooperării în domeniul asigurării schimbului de informaţii, atât prin intermediul Centrului Regional SECI, Bucureşti, cât şi conlucrarea directă cu autorităţile olandeze privind combaterea migraţiei ilegale, precum şi coordonarea activităţilor ce ţin de organizarea şi desfăşurarea operaţiunilor internaţionale, în scopul combaterii migraţiei ilegale.
Centrul de presă
9 iulie 2010