Astăzi, 4 mai 2010, cu începere de la ora 8.45, în incinta hotelului „LeoGrand” din strada Mitropolitul Vaarlam 77, s-a desfăşurat Conferinţa Comună a Consiliului Consultativ Internaţional DCAF pentru Securitatea Frontierelor şi a experţilor EUBAM.
Evenimentul este o continuitate a dialogului dintre instituţiile nominalizate, privind asistenţa acordată autorităţilor moldoveneşti în vederea reformării Ministerului Afacerilor Interne şi a Serviciului Grăniceri.
În cadrul conferinţei s-au pus în discuţie subiectele axate pe domeniul securităţii şi a noului concept de reformare a MAI, controlul eficient al frontierelor, combaterea criminalităţii transfrontaliere prin gestionarea eficientă a frontierelor de stat.
Vizita experţilor DCAF şi EUBAM are drept scop expertizarea internaţională privind managementul integrat al frontierelor.
Ministrul de interne, Victor Catan, a menţionat că implementarea managementului integrat al frontierei de stat va prezenta un proces de durată, care va presupune investirea Serviciului Grăniceri cu atribuţii poliţieneşti, indispensabile unei gestionări eficiente a frontierei de stat.
Învestirea cu funcţiile poliţieneşti, inclusiv cu statut de subiect al activităţii operative de investigaţii, de urmărire penală şi de menţinere a ordinii publice, iar ulterior trecerea Serviciului Grăniceri în cadrul MAI, are drept scop înlăturarea deficienţelor juridice din activitatea cotidiană a grănicerilor şi armonizarea legislaţiei Republicii Moldova la capitolul cooperare internaţională cu serviciile analogice.
“Suntem la faza finală de reformare a ministerului afacerilor interne, conştientizăm responsabilitatea enormă pe care o avem, deoarece instituţiei pe care o reprezint îi revine, în primul rând, să realizeze o misiune importantă şi necesară, iar reforma instituţională demarată se va încununa cu succes doar prin o consolidare majoră a capacităţilor şi parteneriatului strategic”, a conchis ministrul.
Participanţii la întrunire au convenit ca până la data de 15 mai să prezinte Guvernului proiectul de reformarea a MAI şi a Serviciului Grăniceri.
Postat marţi, 4 mai 2010
Direcţia informare şi relaţii cu publicul a MAI