Circulaţia rutieră, prin aplicaţiile sale, necesită atât reguli de desfăşurare precise, sisteme tehnice evoluate/moderne pentru siguranţa deplasării şi o infrastructură adecvată, cât şi o educaţie rutieră temeinică a tuturor categoriilor de participanţi la trafic.
Educaţia în acest domeniu este esenţială pentru siguranţa la trafic a persoanelor de toate vârstele, însă educaţia timpurie contribuie la o mai bună asimilare a măsurilor de autoprotecţie, asigurându-se, astfel, formarea în timp a unor comportamente adecvate.
Astfel, minorii au un grad ridicat de vulnerabilitate din cauza capacităţii scăzute de sesizare a pericolului, ceea ce generează atitudini din partea acestora neconforme cu regulile de circulaţie(traversare fără să se asigure, în fugă ori prin locuri nepermise).
În context este absolut obligatorie o conjugare a eforturilor instituţiilor cu atribuţii în asigurarea unei educaţii rutiere corespunzătoare a elevilor, în special a celor din ciclul primar şi implicarea acestora în activităţi cu caracter preventiv.
În acest sens, Direcţia poliţie rutieră a Ministerului Afacerilor Interne desfăşoară diverse activităţi oferind sprijin instituţiilor de învăţământ din ţară prin familiarizarea copiilor cu regulile de circulaţie.
În perioada aprilie-mai pe teritoriul ţării s-a desfăşurat concursul tinerilor agenţi ai circulaţiei cu genericul „Securitatea la trafic înseamnă viaţă”. La nivel local concursul s-a desfăşurat în câteva etape cu aportul agenţilor de circulaţie, susţinerea şi contribuţia reprezentanţilor Uniunii Conducătorilor Auto din Moldova, cât şi cu sprijinul Asociaţiei obşteşti Auto Club din Moldova, instituţii implicate în organizarea lecţiilor practice, concursurilor, victorinelor. Cei mai buni fiind premiaţi de organizatori cu diverse cadouri.
În rezultatul ultimei etape ce s-a desfăşurat în cele trei zone ale ţării, echipele câştigătoare urmează să se întâlnească la 15 mai 2010 în oraşul Ungheni la etapa republicană, unde vor participa opt echipe.
Reiterăm, scopul concursului constă în formarea comportamentului rutier responsabil, pe baza cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie, pentru prevenirea accidentelor rutiere cu victime minori.
Invităm reprezentanţii instituţiilor mass-media.
Centrul de presă al MAI
14 mai 2010